Știri generale

Florin Cîțu: Mâine, împreună cu preşedintele Iohannis, vom lua decizia în privinţa deschiderii şcolilor

Prim-ministrul Florin Cîţu a anunţat că decizia privind redeschiderea şcolilor va fi luată împreună cu preşedintele Klaus Iohannis. Cei doi se vor întâlni mâine pentru a stabili dacă elevii revin la şcoală din 8 februarie.

„Vom avea mâine toate informaţiile şi pe baza acestor informaţii vom lua decizia. Nu pot să mă antepronunţ. Până mâine vom avea mai multe informaţii. Din ce vedem, evoluţia este constantă, nu avem o îmbunătăţire fantastică de acum două săptămâni, dar nu avem nicio înrăutăţire, deci suntem oarecum pe un platou. Dacă până mâine vor apărea şi alte informaţii, vom vedea ce decizie luăm împreună cu domnul preşedinte în ceea ce priveşte şcolile”, a declarat Cîţu, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.

Premierul a subliniat că prioritatea o reprezintă siguranţa elevilor în şcoli.

„Am avut o discuţie şi am văzut că deja ministrul Educaţiei a ieşit şi a explicat care sunt numărul de autorizaţii, avize. Există o diferenţă între autorizaţii şi avize. Trebuie să găsim o formulă să funcţionăm. Nu poţi să construieşti peste noapte nici spitale, nici şcoli, dar, în acelaşi timp, trebuie să găsim cele mai bune modalităţi prin care oamenii să fie în siguranţă atât în şcoli, cât şi în spitale. În momentul acesta, asta este, de fapt, prioritatea: cu ce avem să ne asigurăm că sunt în siguranţă acolo”, a precizat Florin Cîţu.

În urmă cu două săptămâni, preşedintele României susţinea că, din 8 februarie, cele mai multe şcoli se vor redeschide. Şeful statului spunea atunci că decizia finală va fi luată pe 2 februarie.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *