Știri generale

Minsterele Educaţiei şi Sănătăţii au revenit asupra ordinului comun privind redeschiderea şcolilor. Ce modificări importante au adus documentului

Ministerele Educaţiei şi Sănătăţii au modificat documentul prezentat joi, prin care erau stabilite regulile şi măsurile pentru redeschiderea şcolilor pe 8 februarie.

,,CJSU/CMBSU emite hotărârea privind scenariul de funcţionare pentru fiecare unitate de învăţământ pentru reluarea cursurilor după vacanțele școlare sau ori de câte ori este nevoie” este una dintre schimbările din varianta finală a ordinului comun. În prima variantă Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă putea emite hotărârea pentru scenariile de funcţionare a şcolilor doar după vacanţele şcolare.

În cazul universităţilor, scenariile de funcţionare vor fi stabilite de conducerile instituţiilor de învăţământ, cu consultarea Senatului universitar. Iniţial, ordinul comun prevedea ca decizia să fie luată direct de Senat.

Profesorii aflaţi în grupa de risc pot prezenta un certificat medical emis fie de medicul curant, fie de cel de medicina muncii. În prima variantă a ordinului de ministru, doar a doua opţiune era valabilă.

Cele două ministere au introdus bolile cardiovasculare pe lista afecţiunilor pentru care elevii pot desfăşura, în continuare, cursurile în varianta online.

Noua formă a documentului prevede ca ancheta epidemiologică să se desfăşoare la apariţia unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o clasă de învăţământ gimnazial, liceal, profesional şi postliceal, urmată de testarea tuturor contacţilor. În prima variantă, ancheta se putea desfăşura la apariţia a două cazuri.

Acestea sunt principalele modificări aduse ordinului comun de ministru pentru reverirea elevilor la şcoală. Documentul poate fi consultat aici:

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *