Învățământ Știri generale

BACĂU | Asociaţia Elevilor somează primăria să achite bursele

Asociația Elevilor din Bacău solicită Primăriei Bacău să achite de urgenţă bursele elevilor. Printr-un comunicat de presă, a cerut primarului Lucian Stanciu Viziteu să pună în aplicare, în acest sens, o hotărâre a Consiliului Local din 11.01.2021.

De la ultimul comunicat de presă în care am prezentat suma disponibilă rămasă ce poate fi folosită pentru plata primelor burse din semestrul I aferent, primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu nu ne-a comunicat o situație favorabilă în acest sens din propria poziție, ba chiar a pus viceprimarul să transmită faptul că solicitarea noastră nu va fi soluționată și în continuare bursele vor fi achitate doar la primirea bugetului de stat. În ciuda faptului că Hotărârea de Consiliu Local ce aprobă numărul și cuantumurile burselor elevilor a fost adoptată încă de pe data de 11.01.2021, procedura de punere în aplicare a hotărârii nu a fost începută încă, elevii fiind lăsați fără burse în ciuda începerii semestrului al II-lea”, se arată într-un comunicat remis presei de Asociația Elevilor din Bacău.

Asociaţia aminteşte că dreptul elevilor de a beneficia de burse este menționat în Constituția României la articolul 32, alineatul (4) și în Legea Educației Naționale 1/2011, la articolul 82, iar obligația autorităților locale de a asigura accesul la burse și de a le finanța prin intermediul finanțării complementare este menționată în Legea Educației, la articolul 105, alineatul (2). De asemenea, foarte mulți elevi se află într-o situație economică dificilă, cauzată de contextul pandemic. Astfel, existența burselor devine mai mult decât necesară pentru ca aceștia să își desfășoare în mod eficient activitatea școlară.

Sursa foto: facebook.com / Asociaţia Elevilor din Bacău

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *