Grădiniță Învățământ Știri generale

Ministrul Dezvoltării anunţă un proiect pentru construcţia de creşe în întreaga ţară

,,Anul acesta vrem să începem construcţia creşelor. (…) Avem 386 de creşe în toată ţara, ceea ce înseamnă o medie mai mică de 10 pe judeţ. (…) La nivel european suntem pe ultimul loc.” a declarat ministrul Cseke Attila, într-o emisiune la postul b1TV.

,,Vor porni lucrurile în mod categoric, pentru că este un proiect anunţat de mine la preluarea mandatului. Aici sunt trei aspecte. În primul rând, reglementările tehnice, cum se construiesc creşele, care sunt condiţiile, sunt din 1997. Avem un grup de lucru pe această temă, pentru că vrem să construim creşe care să fie la nivel cerinţelor anului 2021. Într-o lună, o lună jumătate vrem să dăm acest Ordin de ministru că, totuşi, au trecut 24 de ani şi acum sunt alte standarde”, a spus Cseke Attila.

România, codaşa UE la numărul de creşe

,,Am cerut Companiei Naţionale de Investiţii, deja există o notă conceptuală, un desen al celor trei tipuri de proiecte de creşe, pentru că am spus că fie o creşă pentru patru grupe ante-preşcolare, pentru şase şi zece, încercând să acoperim partea de comune, de oraşe mici şi mijlocii şi de oraşe mai mari şi reşedinţe de judeţ. E foarte important să facem acest proiect. Anul acesta vrem să începem deja construcţia lor. Nu-s puţine, una, două, ci mai multe sute. Avem 386 de creşe în toată ţara, ceea ce înseamnă o medie mai mică de 10 pe judeţ, iar la nivel european suntem pe ultimul loc, iar pe penultimul loc e Bugaria, iar diferenţa e de 7%, adică chiar e o diferenţă. Media europeană e spre 30%, Danemarca e pe primul loc cu 70%.”, a mai declarat Cseke Attila.

De ce nu s-au construit creşe

,,S-au construit şi reabilitat grădiniţe, dar foarte puţine construcţii de creşe. Azi, în România, funcţionarea creşelor e exclusiv în sarcina autorităţilor locale. Puţine autorităţi locale din cele mari şi-au permis să construiască, ştiind că şi după ce au construit toată finanţarea e a lor. E o lege iniţiată de UDMR, promulgată de preşedinte, noi sperăm ca din acest an şcolar să fie în vigoare: funcţionarea creşelor ca finanţare trece în sarcina statului. Deci eu dacă construiesc multe creşe, pe normative moderne, şi am şi finanţarea asigurată, atunci am toate premisele să am un salt valoric extreordinar pe acest domeniu. Noi dorim să construim pe aceste proiecte-tip. Avem un studiu de fezabilitate, noi trebuie doar să-l multiplicăm în funcţie de necesitatea autorităţilor locale, a terenurilor şi sumelor de bani pe care le avem la dispoziţie”, a mai spus ministrul Dezvoltării.

Sursa foto: captură b1TV

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *