Documente Gimnaziu Învățământ Liceu Universitate

Ministrul Sorin Cîmpeanu, întâlnire la Guvern cu premierul Florin Cîțu privind Educația. Ce decizii importante s-au luat

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, s-a întâlnit, la sediul Guvernului, cu prim-ministrul Florin Cîţu, reprezentanţii federaţiilor reprezentative din învăţământ şi ai asociaţiilor elevilor şi studenţilor. Au fost dezbătute subiecte importante din educaţie şi au fost luate mai multe decizii.

Vă redăm subiectele abordate şi deciziile luate în cadrul întâlnirii.

Salarizarea şi vaccinarea personalului din învăţământ, pe agenda discuţiilor

  1. Înțelegerea importanței unei salarizări motivante în sistemul de educație, inclusiv prin diferențiere pe baza unor criterii de performanță, precum și prin alte drepturi de natură salarială (sporuri sau vouchere);
  2. Necesitatea urgentării procesului de vaccinare a personalului din învățământ. În acest sens, Ministerul Educației a transmis deja în cursul acestei seri către CNCAV elementele necesare organizării procesului de vaccinare prioritară a personalului din învățământ;
  3. Procentul din Planul Național de Redresare și Reziliența alocat educaței va fi cu siguranță mai mare de 3%, raportat corespunzător la nevoile și importanța reformei în educație (școli reziliente, sustenabile și sigure, creșterea accesului la educație, dezvoltarea rutelor flexibile de educație profesională și digitalizare educație);
  4. O nouă întâlnire de lucru cu Premierul României va avea loc în data de 10 martie 2021, dată la care se va constitui un grup de lucru format din reprezentanți ai guvernului și ai federațiilor sindicale reprezentative, urmând a se stabili și calendarul de soluționare a principalelor probleme din sistemul de educație.

Elevii au adus în discuţie transportul şi plata burselor

  1. Sumele necesare decontării navetei elevilor care nu sunt scolarizați în localitatea de domiciliu se regasesc în bugetul Ministerului Educației;
  2. Sumele necesare asigurării facilităților pentru transportul feroviar și cu metroul se regăsesc în bugetul Ministerului Transporturilor;
  3. Transportul local al elevilor va fi asigurat, conform legii, din bugetele autorităților admnistrației publice locale;
  4. Pentru prima oară s-a asigurat plata burselor elevilor de la bugetul de stat prin bugetele autorităților administrației publice locale, în suma de 536 milioane lei, cu stabilirea cuantumului minim obligatoriu de 100 de lei/luna. Suma alocată din bugetul de stat pentru bursele elevilor constituie o dublare a sumei acordate cu această destinație de către autoritățile locale în anul precedent;
  5. Creșterea cu 26 % a bugetului destinat costului standard/elev – componenta de cheltuieli materiale; acest buget va asigura o creștere a acestei componente cuprinsă între 15% – 35 % pentru mediul urban, respectiv mediul rural, contribuind substanțial la asigurarea echității în educație;
  6. Susținerea metodologiei de acordare a feed back- ului din partea elevilor pentru activități didactice.

Discuţia despre transport, abordată şi de studenţi

  1. Cu privire la decontarea transportului studenților, reprezentanții guvernului au propus sprijin pentru decontarea a 50% din transportul feroviar, cu titlu de propunere obiectivă corect raportată atât la realitățile bugetare curente, cât și la practicile europene în domeniu. Nu a fost exclusă însă ipoteza promovării unor amendamente în cadrul procesului de adoptare a Legii bugetului în Parlament, amendamente care să vizeze suplimentarea drepturilor studenților prin asigurarea gratuității pentru un număr de 12 călătorii dus-întors între localitatea de domiciliu și universitate, pe durata anului universitar.
  2. Reprezentanții guvernului au susținut deblocarea unei sume de 250 milioane lei din soldul universităților, cu destinație cheltuieli de capital și susținere burse studenți, alături de suma deja bugetată fără nicio diminuare a componentei de finanțare a burselor studenților, în raport cu anul precedent;
  3. Reprezentanții guvernului au susținut promovarea unei inițiative legislative care să permită utilizarea unui cuantum de maximum 10% din finanțarea de bază pentru cheltuieli de investiții în beneficiul comunităților academice;
  4. S-a stabilit de comun acord importanța finanțării obiectivelor aferente reformei în învățământul superior în cadrul PNRR, inclusiv finanțarea bibliotecilor și Centrelor de Consiliere și Orientare în Carieră;
  5. S-a agreat importanța susținerii internaționalizării învățământului superior românesc, precum și promovarea unor măsuri integrate care să genereze alternative viabile pentru revenirea în România a tinerilor români care au absolvit în afara țării;
  6. S-a agreat continuarea discuțiilor între asociațiile studențești și Ministerul Educației cu privire la solicitările de consolidare a reprezentativității studenților în procesul de luare a deciziilor, inclusiv în alegerea rectorilor universităților românești;
  7. S-a agreat nevoia de identificare și de susținere a unor măsuri în vederea generalizării unor programe de internship pentru creșterea șanselor de angajare a absolvenților de învățământ superior.
  8. S-a agreat importanța susținerii accesului la rezidențiat pentru absolvenții de învățământ superior medical.

Citeşte aici comunicatul de presă integral al Ministerului Educaţiei, în urma întâlnirii de la Guvern.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *