Învățământ Sănătate Știri generale Universitate

BACĂU | Cele două universități rămân în stand-by. Studenții învață tot în sistem online

Deși în învățământul preuniversitar școlile s-au deschis de două săptămâni, în diferite scenarii în funcție de rata incidenței cumulative a cazurilor de infectări cu virusul SARS-CoV-2, cele două instituții de învățământ superior băcăuane au decis, în baza autonomiei universitare, ca semestrul al II-lea să se deruleze, deocamdată, tot în format online.

În ședința Senatului Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău s-a aprobat ca activitățile didactice din semestrul al II-lea al anului universitar 2020-2021 să se desfășoare tot online până pe 5 aprilie 2021. După această dată, se intenționează trecerea la cursurile fizice. Data stabilită va fi reevaluată, în funcție de contextul epidemiologic, pe 29 martie 2021, se arată într-o postare pe site-ul oficial al universității.

Şi Universitatea „George Bacovia” a decis, tot prin Senatul instituției, ca semestrul al II-lea să se desfășoare în continuare online, până pe data de 4 aprilie. „Până atunci, personalul universității, respectiv cadrele didactice, personalul didactic auxiliar și personalul TESA se vor vaccina, inclusiv cu a doua doză de vaccin. Noi ne-am pregătit și pentru variantele hibrid și fizic, însă pentru a proteja salariații universității și studenții, dorim ca tot personalul să fie mai întâi vaccinat, iar conform programărilor, rapelul se va primi la începutul lunii aprilie”, a explicat lector univ. dr. Violeta Urban, decan al facultății Universității „George Bacovia” din Bacău.

Pe 2 aprilie, Senatul Universității se va reuni din nou în ședință și va hotărî modalitatea de desfășurare a activității didactice în continuare, având în vedere și evoluția epidemiologică. Iar dacă procesul de învățământ este în sistem online, practica studenților din anii II și III ai instituției de învățământ superior se desfășoară fizic, la sediul firmelor și instituțiilor publice cu care universitatea are încheiate convenții în acest sens, ţinând cont de măsurile de protecție privind prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Conform datelor transmise de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, 148 de persoane din categoria personalui didactic universitar se vor vaccina, din totalul de 190, adică 77,89%. În ceea ce privește personalul didactic auxiliar și administrativ, din totalul de 129 se vor vaccina 106, 82,17% din total.

La Universitatea „George Bacovia” din Bacău s-au înscris pe lista de vaccinare 82% dintre cadrele didactice și 82% din personalul auxiliar si nedidactic. Mai exact, din 39 de cadre didactice s-au înscris 32, iar din 11 persoane, din categoria personalului auxiliar și nedidactic, s-au înscris 9.

Sursa foto: facobook.com / Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău, Universitatea „George Bacovia” Bacău

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *