Eveniment Învățământ Știri generale

Campania „Nouă ne pasă”. Profesorii din mediul rural pot accesa fonduri pentru implementarea centrelor after-school pentru copiii cu risc de abandon școlar

Echipele de cadre didactice din mediul rural care intenționează să implementeze în școala lor centre de tip after-school pentru copiii aflați în pericol de abandon școlar se pot înscrie în programul „Nouă ne pasă”. Proiectul este iniţiat de Fundația eMAG și susținut de Flanco.

Procesul de înregistrare se desfășoară prin intermediul platformei www.nouanepasa.ro până pe 4 aprilie 2021. Ulterior va exista o perioadă de selecție a aplicațiilor. Școlile selectate vor primi o bursă anuală care acoperă cheltuielile pentru masa copiilor, materialele didactice și plata profesorilor care predau la after-school.

În cadrul programului, echipele de profesori vor avea acces la resurse alternative pentru predare și vor fi susținute pentru a găsi metodele optime pentru motivarea și integrarea copiilor în comunitatea școlară, precum și pentru recuperarea cunoștințelor restante.

Ținta programului „Nouă ne pasă”, inițiat de Fundația eMAG și susținut de Flanco, vizează în acest an extinderea cu 52 de centre de tip after-school, care vor asigura activităţi de educaţie remedială pentru copiii din mediul rural cu o situație materială sau familială dificilă.

Până acum, 1.308 copii din 48 de comunități rurale de la nivel național au avut parte de cursurile organizate prin programul „Nouă ne pasă” de 249 de profesori. În cursul anului 2020, pentru orele susținute în mediul online, fundaţia a asigurat tablete cu conexiune la internet, astfel încât copiii să poată participa la cursuri.

Sursa foto: captură campanie „Nouă ne pasă”, Fundaţia eMAG

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *