Învățământ Sănătate

Măști de protecție și teste rapide gratuite pentru elevii din medii defavorizate din sectorul 6

Platforma online protejat.ro a donat 500.000 de măşti şi 400 de teste rapide pentru depistarea virusului SARS-CoV-2 pentru şcolile din sectorul 6 al Capitalei. În total, 4 milioane de măşti de protecţie, oferite de protejat.ro, vor ajunge la copiii şi adulţii care provin din medii defavorizate.

Platforma protejat.ro se alătură InfoCons, Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor, în campania socială ,,Nimeni să nu fie uitat! Ajută-ne ca să-i ajutăm!”. Persoanele defavorizate sunt sprijite, astfel, în lupta împotriva virusului SARS-CoV-2.

,,Noi, protejat.ro, venim în sprijinul mediilor defavorizate printr-o sponsorizare către InfoCons de aproximativ 3,7 milioane de măști de protecție pentru copii și adulți. Ne bucurăm că reprezentanții sectorului 6 din București au răspuns imediat, sprijinindu-ne să distribuim primele 500.000 de măști, care vor ajunge la copiii și adulții din sector care, din păcate, nu își permit aceste echipamente atât de necesare în această perioadă dură.”, a declarat Marius Marinoff, reprezentantul protejat.ro.

Odată cu măştile, au fost donate şi 400 de teste rapide pe bază de salivă, mai uşor de folosit în cazul copiilor. Acestea vor fi utilizate de cadrele medicale din unităţile de învăţământ, în cazul suspiciunilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2, după izolarea elevului în cauză.

Reprezentantul platformei online protejat.ro, care oferă produse esenţiale în lupta cu virusul SARS-CoV-2, a precizat că astfel de acţiuni vor continua.

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *