Social Știri generale

BACĂU | Centru de servicii sociale, la Școala „Domnița Maria”

Şcoala ,,Domniţa Maria” din Bacău are, de acum, un centru de servicii sociale pentru consilierea, ajutarea și educarea copiilor defavorizați și a părinților lor. Centrul a fost înfiinţat în baza unui protocol de colaborare încheiat între unitatea de învăţământ, Asociația Ovidenia și Protoieria Bacău.

Şcoala a pus la dispoziție locația și profesori voluntari, care să facă lecții cu copiii beneficiari și să îi pregătească pentru diferite concursuri şi olimpiade. Asociația Ovidenia va asigura hrană caldă sau rece atunci când au loc întâlnirile. Protoieria Bacău va acorda consiliere părinților și va delega câte un preot, ocazional, pentru a le vorbi copiilor despre calitățile duhovnicești pe care trebuie să le aibă adultul de mâine. Programul acestui centru, pentru început, va fi în zilele de marți, joi și vineri, între orele 12:00 şi 16:00.

Orele de clasă vor fi susţinute de un grup de cadre didactice din școală, în regim de voluntariat, după programul normal de lucru, de tipul Școală după Școală. Sunt incluse și activități extracurriculare, cu profesori de Educație Fizică și de Religie. Programul în centrul social va începe la 12.00, când copiii vor fi preluați de profesorul voluntar. Până la ora 13.00, ei vor servi prânzul, apoi, timp de încă două ore, își vor face temele pentru a doua zi sau, dacă au anumite noțiuni pe care nu le-au înțeles la clasă, aici vor fi aprofundate. După aceste ore se vor organiza activități extrașcolare.

La început, vor beneficia de serviciile acestui centru 18 copii, din cauza regulilor sanitare impuse de autorităţi pentru prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2. Se dorește ca, pe viitor, aceste servicii să se extindă, iar numărul de beneficiari să crească.

Sursa foto: facebook.com / Şcoala ,,Domniţa Maria” Bacău

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *