Învățământ Sănătate Știri generale

CONSTANŢA | 16 elevi de la Colegiul Naţional Militar ,,Alexandru Ioan Cuza”, testaţi pozitiv

16 elevi de la Colegiul Naţional Militar ,,Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa au fost confirmaţi cu COVID-19, potrivit unui comunicat al Forţelor Navale Române. Dintre aceştia, şase au fost internaţi, iar zece sunt izolaţi în unitate sau la domiciliu. Un cadru didactic şi un cadru militar din alte două unităţi de învăţământ ale Forţelor Navale au fost testaţi pozitiv.

,,Situația infectărilor COVID-19, raportată vineri, 5 martie, de către cele trei structuri militare de învățământ și care a stat la baza sporirii măsurilor de siguranță sanitară este următoarea:
– la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Viceamiral Ion Murgescu”, niciun elev militar infectat COVID-19 și 1 cadru militar carantinat la domiciliu;
– la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, niciun student militar infectat COVID-19, 1 cadru didactic infectat COVID-19, în izolare la domiciliu;
– la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, 16 elevi confirmați pozitiv, izolați, conform procedurilor legale, dintre care 8 elevi în unitate, 6 elevi internați în Spitalul Medical Modular de Intervenție și Tratament (SMMIT) Constanța și 2 elevi izolați la domiciliu, iar toți ceilalți elevi ai colegiului neconfirmați COVID-19 și prezenți în unitate, în număr de 347, sunt carantinați în spațiile colegiului.
“, se arată în comunicatul Forţelor Navale Române.

Ca urmare a acestui bilanţ, comandantul Colegiului Naţional Militar ,,Alexandru Ioan Cuza” a decis, la propunerea consiliului de conducere al colegiului, trecerea la scenariul roşu, în care elevii vor învăţa online, de la sediul instituţiei, pe o perioadă de 14 zile.

La Şcoala de Maiştri Militari a Forţelor Navale ,,Amiral Ion Murgescu”, cursurile se desfăşoară după scenariul verde, cu prezenţă fizică, iar la Academia Navală ,,Mircea cel Bătrân” procesul de învăţământ se desfăşoară potrivit scenariului galben, cu respectarea strictă a normelor de protecţie sanitară.

Sursa foto: Colegiul Naţional Militar ,,Alexandru Ioan Cuza” Constanţa

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *