Învățământ Știri generale

Consiliul Elevilor cere ca meditaţiile să fie fiscalizate, iar profesorii care nu declară veniturile din aceste activităţi, sancţionaţi

Consiliul Naţional al Elevilor solicită ministerelor Educaţiei, Finanţelor, Internelor şi Justiţiei să ia măsuri pentru ca veniturile din meditaţii să fie fiscalizate. Mai mult, profesorii care nu declară sumele încasate din aceste activităţi să fie sancţionaţi contravenţional. Într-un comunicat de presă, Consiliul Elevilor atrage atenţia că a crescut semnificativ procentul elevilor care urmează meditaţii.

Reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor susţin că sunt multe cadre didactice care fac meditaţii cu elevi din propria clasă, ceea ce ar reprezenta conflict de interese. Aceştia arată că industria meditaţiilor este de aproximativ 300 de milioane de euro anual.

Vă redăm comunicatul integral al Consiliului Naţional al Elevilor:

,,Meditațiile – o industrie nedreaptă

Un studiu realizat în anul 2007, în România, a relevat faptul că, din 1276 de elevi respondenți, 27% primeau meditații. Un alt studiu, realizat în 2010 de către Comisia Europeană în rândul părinților din România, a arătat faptul că, din 1316 de adulți, peste 50% plăteau meditații pentru copiii lor. Același studiu releva, la acea vreme, faptul că industria meditațiilor costa anual părinții elevilor din România peste 300 de milioane de euro pe an. Zece ani mai târziu, în luna septembrie a anului 2020, un raport al Ministerului Educației și Cercetării arăta faptul că 47% dintre elevii de clasa a VIII-a și 42% dintre elevii de clasa a XII-a frecventează în mod frecvent activități de pregătire suplimentară de tip meditații. 6% dintre respondenți desfășoară aceste activități zilnic, în timp ce 16% primesc meditații de 2-3 ori pe săptămână.

Este evident, așadar, faptul că a avut loc o creștere semnificativă a procentului elevilor care urmează meditații la diferite materii. Această creștere poate fi pusă doar parțial pe seama pandemiei, având în vedere faptul că practicile privind meditațiile derulate de către profesori individual reprezintă deja o cutumă a sistemului educațional din România. În medie, prețul/ședință de meditații poate ajunge până la 100 de RON, sume care, de cele mai multe ori, nu sunt fiscalizate, nefiind declarate drept venit suplimentar de către cadrele didactice. În anul 2019, numărul profesorilor care au declarat faptul că obțin venituri suplimentare din meditații a fost de 4135, ajungând la venituri declarate de peste 35 de milioane de lei. Raportat la numărul total de 172.600 de cadre didactice care profesează în România la acest moment, procentul celor care au declarat aceste venituri este de 2,39%.

Din punct de vedere legal, conform art. 5, alin. (iv) din OMEN nr. 4831/2018, privind aprobarea codului-cadru de etică al personalului didactic din învățământul preuniversitar, cadrele didactice au datoria de a interzice orice activități care generează corupție, precum „meditaţiile contra cost cu beneficiarii direcţi ai educaţiei de la formaţiunile de studiu la care este încadrat”. Din păcate, multe cadre didactice nu respectă această prevedere și organizează meditații cu elevi de la clasă, fapt care generează un vădit conflict de interese. Având în vedere toate aceste date, putem afirma cu certitudine faptul că, în România, meditațiile reprezintă o adevărată industrie care, de cele mai multe ori, nu este controlată.

Din acest motiv, Consiliul Național al Elevilor solicită Ministerului Finanțelor, Ministerului Educației, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Justiției să ia toate măsurile care se impun pentru a garanta fiscalizarea tuturor meditațiilor și sancționarea contravențională a cadrelor didactice care nu declară aceste surse de venit.

„În ultimii ani, piața meditațiilor a crescut semnificativ, până în punctul în care a ajuns să fie o adevărată industrie. Nu putem închide ochii în fața faptelor de corupție care se petrec în sistemul educațional. Nedeclararea unor venituri reprezintă evaziune fiscală. Or, dacă dascălii a căror atitudine reprezintă un reper moral pentru generații întregi de elevi recurg la astfel de practici, înseamnă că orice speranță de a avea un sistem educațional performant, construit pe valori sănătoase, este sortită eșecului. Nu cred că așa ar trebui să arate lucrurile, dacă ne dorim cu adevărat ca generațiile viitoare să înțeleagă că noi toți avem datoria de a respecta legea și de a ne îndeplini îndatoririle.”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.“.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *