Învățământ Știri generale

Orele remediale se pot efectua şi în cadrul programului ,,Şcoală după şcoală”

Ministerul Educaţiei a emis un ordin de completare a normelor programului-pilot ,,Şcoală după şcoală”, pentru elevii de până la clasa a VIII-a inclusiv. Documentul prevede flexibilizarea programului pentru activităţile remediale, astfel încât scolile să aibă posibilitatea să-l organizeze fără aprobarea inspectoratului şcolar. De asemenea, mai prevede sprijinirea elevilor pentru a urma programul remedial în şcoala în care sunt înmatriculaţi. Unităţile de învăţământ în care se poate organiza cel puţin o grupă de elevi vor fi considerate, din oficiu, unităţi organizatoare.

Potrivit ordinului de completare a normelor, elevii vor putea fi cuprinşi în program în mod adaptat nevoilor acestora, fără să existe vreo condiţie de termene. Părinţii sau reprezentanţii legali pot depune solicitările de introducere a acestor elevi în program, în mod continuu, până la data de 25 a fiecărei luni. Programul activităţilor remediale se va stabili la nivelul unităţii de învăţământ, de cadrul didactic, cu consultarea elevilor şi a părinţilor sau reprezentanţilor legali ai acestora.

Activităţile de învăţare remedială desfăşurate în cadrul programului naţional pilot ,,Şcoală după şcoală”, prestate de cadrele didactice, sunt plătite cu suma de 100 lei / oră, tarif brut.

Citeşte şi ,,Şcoală după şcoală” | Părinţii îşi pot înscrie copiii în program până pe 3 martie. Cine va beneficia de ore remediale

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *