Învățământ Social Știri generale

Școala Nucleu Social: 30 de cadre didactice din mediul rural sunt pregătite pentru a deveni profesori inovatori în comunitățile lor

Asociația All Grow din județul Vrancea a realizat în perioada 5-7 martie training-ul online al cadrelor didactice în cadrul proiectului Școala Nucleu Social, un proiect de inovare socială ce se adresează comunităților rurale din județele Vrancea, Bacău, Buzău, Brăila și Galați.

Cele 30 de cadre didactice tinere, reprezentând 15 școli din mediul rural răspândite pe teritoriul a 5 județe, au participat la un training online desfășurat în 3 etape. Prima parte a reprezentat o introducere a conceptului de Școală Nucleu Social și a dezbătut rolul profesorilor în cadrul acesteia, dar și rolul comunității și al elevilor. În cea de-a doua sesiune s-a discutat despre instrumentele și resursele necesare pentru a realiza proiectul, iar în sesiunea a treia profesorii au descoperit mai multe despre personalitățile lor. Totodată, în urma acestor sesiuni de pregătire, profesorii au făcut primii pași spre sedimentarea unei comunități de profesori inovatori tineri din mediul rural.

Obiectivul principal al proiectului este crearea unui ecosistem de colaborare format din elevi, profesori și membri ai comunității, având ca scop creșterea participării și a implicării civice a tinerilor cu ajutorul metodei design thinking, facilitate de profesori. În lunile următoare, sub îndrumarea profesorilor participanți și a echipei All Grow, elevii vor identifica soluții care să genereze schimbări pozitive. Ei vor colabora cu comunitatea locală și vor prezenta rezultatele obținute inclusiv în fața autorităților. Proiectul este derulat de Asociația All Grow cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Din județul Bacău au participat Școala Gimnazială Secuieni, Școala Gimnazială Bogdanesti și Școala Gimnazială Nr.1 Livezi. Din județul Brăila au participat Școala Gimnazială Lanurile, Școala Gimnazială Surdila-Găiseanca și Școala Gimnazială ,,Costache Grigore Sutu” din Șuțești. Din județul Buzău au participat Școala Gimnazială Constantin Giurescu din Chiojdu, Școala Gimnazială Maxenu, Școala Gimnazială Gălbinași. Din județul Galați au participat Liceul Tehnologic Nr.1 din Cudalbi, Școala Gimnazială ,,Elena Doamna” din Cuza Vodă și Școala Gimnazială ,,Petru Rareș” din Frumușița. Din județul Vrancea au participat Școala Gimnazială Găgești, Școala Gimnazială Ruginești și Școala Gimnazială Nistorești.

„Eu sunt foarte fericită că am întâlnit atâția oameni frumoși, entuziaști și cu multă inițiativă și sper să duc și din bunăstarea și frumusețea de aici la clasă, alături de elevi.”, a declarat Ana Maria Apostolie, profesor facilitator în cadrul programului Școala Nucleu Social.

„Sunt foarte entuziasmată de proiect. Sinceră să fiu mi-a stimulat imaginația. M-am gândit ce o să facem și cum o să facem și sperăm să iasă ceva foarte frumos! Ne bucurăm să facem parte din acest proiect. Suntem nerăbdătoare și sperăm să iasă ceva foarte frumos!”, a declarat Croitoru Elena-Andreea, profesor facilitator în cadrul programului Școala Nucleu Social

Asociaţia All Grow

Asociația All Grow este o organizație dedicată generării de impact pozitiv în comunitățile din România. Așa cum spune și numele, AllGrow (Creștem cu toții) crede că pentru a realiza schimbare este nevoie de colaborare și realizare de ecosisteme în care toți membrii au de câștigat, numai așa schimbarea creată este de durată și sustenabilă. Asociația urmărește să schimbe paradigma și să transforme elevii din spectatori în membri activi care se implică în comunitate și își construiesc propriul viitor prin activități facilitate de profesorii tineri, care vor fi inițiați în metoda design thinking și alte metode noi de predare.

Programul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene.

Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, puteţi accesa activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, puteti accesa eeagrants.ro.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *