Universitate

SUCEAVA | Luna Francofoniei, la Universitatea „Ștefan cel Mare”

Luna martie a fiecărui an marchează manifestări cultural-artistice dedicate Francofoniei. La Suceava, săptămâna francofoniei a devenit luna francofoniei de mai bine de 10 ani. „Francofonia în comunitate”, proiect francofon inițiat de Biroul Francez, datând din 2012, realizat în colaborare cu Centrul de Reușită Universitară al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, cu sprijinul Agenției Universitare a Francofoniei și al Asociației „Alianța Franceză din Suceava”, își propune să încurajeze învățarea limbii franceze și să promoveze valorile Francofoniei în comunitatea suceveană prin cursurile de limbă franceză și activitățile tematice din fiecare miercuri, reunite sub genericul „După-amiezi francofone”.

Miercuri 24.03.2021 la ora 17 :00, va avea loc, în cadrul unui eveniment online, lansarea volumului „Discours didactique et pratiques innovantes dans l’enseignement du français aux enfants”/„Discurs didactic și practici inovatoare în învățarea francezei de către copii”. Volumul reprezintă rezultatul colaborării dintre Centrul de Reușită Universitară al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Centrul de Reușită Universitară al Universității din Craiova și Centrul de Reușită Universitară al Universității Libere și Internaționale din Moldova, Chișinău,  în cadrul proiectului internațional „Grandir en français”, și reunește contribuții valoroase ale cercetătorilor și formatorilor în domeniul didacticii limbii franceze din România, Republica Moldova, Franța, Statele Unite ale Americii, Senegal, Ghana, Insula Maurițius, Maroc. Volumul, coordonat de Mariana Șovea (USV), Elena Prus (ULIM) și Alice Ionescu (Universitatea Craiova), a fost publicat la Editura Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, ca un număr special al revistei de analiza discursului ANADISS, cu sprijinul Agenției Universitare a Francofoniei.

Activitățile tematice planificate în fiecare miercuri pot fi urmărite:
– pe adresa de Facebook a Biroului Francez: facebook.com/Biroul-Francez-Casa-Prieteniei-1705411698690534;
– pe site-ul Consiliului Județean: cjsuceava.ro/index.php/biroul-francez;
– pe site-ul Asociației Alianța Franceză din Suceava: afsuceava.ro.

Sursa foto: facebook.com / Universitatea ,,Ştefan cel Mare” Suceava

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *