Eveniment Învățământ Sănătate Știri generale

Mesaj tranșant al ministrului Educației: Nu ai ce să cauți fără mască în fața elevilor!

Ministrul Educației a declarat, marți seară, la postul Digi 24, că atunci când apar situații în care dascălii vin în fața elevilor fără a purta masca de protecție, acestea trebuie sesizate conducerii școlii. Sorin Cîmpeanu a comentat și cazul profesorului de la Suceava, căruia i-a fost adăugată o „mască” într-o fotografie făcută în timpul unei acțiuni a Poliției de prevenire a delicvenței juvenile. ,,Greșeala aparține profesorului.”, a spus ministrul.

Nu ai ce să cauți fără mască în fața elevilor!”, a declarat ministrul Educației, într-o emisiune la postul Digi 24. Sorin Cîmpeanu a îndemnat ca eventuale astfel de cazuri să nu fie trecute cu vederea.

Trebuie semnalate aceste situații, clar. Trebuie semnalate în primul rând conducerii școlii. Facem atât de multe eforturi pentru a demonstra că în școli se respectă regulile pentru a putea ține școlile deschise încât lucrurile acestea chiar trebuie sancționate.”, a precizat Cîmpeanu.

Ministrul a vorbit și despre cazul profesorului din Suceava care a apărut într-o fotografie, transmisă presei de Inspectoratul Județean de Poliție, modificată astfel încât să pară că purta mască în fața elevilor. Evenimentul a avut loc în timpul unei acțiuni a Biroului Siguranță Școlară, privind prevenirea delincvenței juvenile. Polițiștii care le-au vorbit elevilor au avut și rolul de a verifica respectarea măsurilor de prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Profesorul de matematică a vrut să aibă o scurtă expunere fără mască. Total greșit! Sancționabil. Este o greșeală. (…) Dar imaginea a fost modificată în Photoshop de Inspectoratul de Poliție Suceava. (…) Greșeala îi aparține profesorului de matematică, fără doar și poate.”, a precizat ministrul Educației.

Citește și Gafă la IPJ Suceava! I-au desenat o mască unui profesor, într-o fotografie trimisă presei

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *