Sănătate Social Știri generale

Dan Barna, despre utilizarea testelor de salivă în școli, ,,Guvernul le va aproba fără problemă, dacă INSP le va valida”. Mesajul vicepremierului, la câteva ore după ce INSP a anunțat că testele nu sunt acceptate în UE

Vicepremierul Dan Barna a declarat, marți seară, că nu este împotriva testelor de salivă, non-invazive, și că Guvernul va aproba folosirea lor în școli, dacă Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) le va valida. Cu câteva ore înainte, Adriana Pistol, director în cadrul INSP, a explicat că testele de salivă nu sunt acceptate în documentele UE și mai au nevoie de studii.

,,Noi nu suntem împotrivă şi vreau să fiu foarte clar. În măsura în care INSP-ul va spune da, această testare e una corectă, care funcţionează şi poate fi folosită, automat după aceea dăm drumul acestei testări. (…) În măsura în care o să avem aceste teste validate, sunt o soluție (…) În măsura în care avem validarea de la INSP – poate ea vine în câteva zile. Și eu îmi doresc, cum începe școala să avem acest mecanism de testare prin care să ne asigurăm că nu mai ajungem în situaţia ca anumite clase să fie închise, să fie trimise din nou acasă, pentru că deja este o exasperare şi în rândul familiilor şi în rândul copiilor, pe bună dreptate. (…) Va fi o soluție pe acre o vom adopta fără niciun fel de problemă.”, a spus viceprim-ministrul Dan Barna, la postul Digi 24.

,,Cel puțin deocamdată, la nivelul UE nu s-a produs o modificare a definiției de caz care să ia în calcul tipul de probă salivă. Noi analizăm în acest moment (…), încercând să colectăm informații de la alte state membre. Aceste teste care utilizează ca probă saliva sunt utilizate în câteva state însă deocamdată pentru ca să îndeplinească criteriile de introducere în lista testelor acceptate, criterii care sunt definite în documentele Uniunii Europene, mai au nevoie de studii.”, a declarat Adriana Pistol, directorul Centrului Național de Supraveghere a Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, marți, într-o conferință de presă.

Sursa foto: captură Digi 24

Citește și:
INSP: Testele pentru COVID-19 pe bază de salivă nu sunt acceptate în documentele UE. Mai au nevoie de studii

Reacţii după folosirea a 2% dintre testele din şcoli – Ministerul Sănătăţii: Este un număr care nu este neglijabil. Ministerul Educaţiei: Vom propune doar trei condiţii pentru redeschiderea tuturor şcolilor

Ministerele Educaţiei şi Sănătăţii, fără competenţe în achiziţia de teste non-invazive pentru şcoli

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *