Învățământ Sănătate Știri generale

Vaccinarea și testarea au permis redeschiderea totală a școlilor în Israel

Guvernul israelian a decis redeschiderea tuturor școlilor de duminică, iar orele să se țină în format fizic, în clase cu efectivul complet de elevi. Anunțul a fost făcut de cancelaria prim-ministrului Benjamin Netanyahu, relatează DPA, citată de Agerpres. Până în prezent, predarea să făcea unor grupuri restrânse.

Guvernul de la Ierusalim a decis, astfel, trecerea de la lecţiile predate unor grupuri limitate de copii la clasele cu efectiv complet de elevi. Măsura a fost instituită la aproape patru luni de la debutul campaniei de vaccinare, care este considerată a fi una dintre cele mai reuşite din întreaga lume.

Mai mult, la reluarea cursurilor va fi introdus un sistem extins de testare și monitorizare în unitățile de învățământ, pentru detectarea rapidă a infectărilor cu virusul SARS-CoV-2, a mai transmis guvernul israelian. Potrivit deciziei, în situația în care un elev este confirmat cu noul coronavirus, toți colegii de clasă vor intra în carantină, apoi vor fi testați înainte de revenirea le ore.

,,După două săptămâni în care bilanțul deceselor (n. red. – provocate de COVID-19) s-a stabilizat, inclusiv în rândul copiilor, este posibilă redeschiderea școlilor la scară largă.”, a transmis ministerul israelian al Sănătății, într-un comunicat.

,,Locul natural al copiilor se află în clasă. În cele din urmă, sistemul de sănătate a înțeles importanța învățării în clase, pentru elevi și pentru familiile lor. Mai bine mai târziu decât niciodată.”, a afirmat și ministrul israelian al Educației, Yoav Gallant, într-o postare pe Twitter.

Ministerul Educației din Israel a raportat o scădere cu 30% a abilităților lingvistice în rândul elevilor din primele trei clase, în ultimul an, afectat de pandemia de coronavirus, și cu 25% a abilităților matematice și lingvistice pentru cei din clasele 4 – 6. Astfel, un oficial al ministerului a declarat că ,,aceste rezultate arată necesitatea redeschiderii rapide a tuturor școlilor, pentru identificarea pierderilor de învățare, sociale și emoționale“.

Campania de vaccinare din Israel a început în data de 19 decembrie 2020. Peste 5,3 milioane de cetățeni israelieni s-au imunizat, dintre care, aproape cinci milioane au primit ambele doze. De la debutul vaccinării, a scăzut drastic numărul noilor infectări și numărul persoanelor care au făcut forme severe de COVID-19.

Sursa foto: școală din Israel, The times of Israel

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *