Învățământ Social Știri generale

Importanţa vaccinării şi testării, explicată cadrelor didactice din Ilfov

Ministrul Educaţiei a declarat că deşi vaccinarea rămâne un act voluntar, este de datoria autorităţilor să explice importanţa imunizării. Sorin Cîmpeanu a precizat, în conferinţa organizată în judeţul Ilfov din cadrul campaniei naţionale ,,Vaccinare şi testare pentru învăţare”, că doar respectarea regulilor nu este suficientă pentru stoparea pandemiei.

,,Respectarea regulilor, mască, aerisire, igienă, distanțare, plus testare, toate sunt măsuri care ne ajută să ținem sub control pandemia, nu să o încheiem. Deci doar ținem sub control cu aceste măsuri extraordinar de importante. Singurul lucru care ne ajută să încheiem pandemia este vaccinarea. (…) Vaccinarea este și va rămâne un act voluntar. Nicio persoană nu poate fi obligată să se vaccineze, dar este de datoria noastră să explicăm importanța vaccinului”. – Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ilfov Ştefan Rădulescu a vorbit, în cadrul conferinţei, despre importanţa vaccinării pentru sistemul de educaţie şi despre nevoia revenirii copiilor în sălile de curs.

,,Trăim un moment foarte greu și cred că îl putem depăși doar împreună. Este clar că vor fi efecte și consecințe asupra fiecărui actor implicat în lanțul educațional, de la copil, părinte, bunic și bineînțeles dumneavoastră, cadrele de învățământ. Eu vă spun din proprie experiență că fetița mea, fiind la clasa pregătitoare, şi-a cunoscut colegii în mediul online, fără sa intre în contact fizic. (…) Până acum, ei nu s-au văzut la față decât în mediul online”. – Ştefan Rădulescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Ilfov

Campania naţională ,,Vaccinare şi testare pentru educare”, lansată de Ministerul Educaţiei, are rolul de conștientizare în rândul elevilor, părinților și personalului din educație, cu privire la importanța vaccinării voluntare a dascălilor și a testării în școală. Ministrul Sorin Cîmpeanu a anunțat recent că vaccinarea și testarea sunt două dintre cele patru condiții esențiale pentru revenirea la școală a tuturor copiilor, indiferent de scenariile în care se află localitățile.

Sursa foto: Conferinţa ,,Vaccinare şi testare pentru educare”, organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Ilfov

Citeşte şi Ministerul Educației lansează campania națională ,,Vaccinare și testare pentru învățare!”

Related Posts

  1. Radulescu Maria says:

    Da , are dreptate dl ministru si dl vicepresedinte ! Oamenii ar trebui sa se gandeasca intai la riscul de a contacta virusul si dupa aceea la efectele adverse ale vaccinului! Este doar o opinie personala!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *