Știri generale Universitate

BACĂU | Ziua Anglofoniei, organizată online de Facultatea de Litere a Universității „Vasile Alecsandri”

Facultatea de Litere din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău a continuat tradiția celebrării culturii anglofone și limbii engleze, printr-o serie de manifestări reunite sub genericul Anglophone Culture Day and the UN English Language Day. Evenimentul a fost organizat online.

Activităţile de anul acesta au reunit opt cadre didactice şi 31 studenţi participanți, de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Facultatea de Litere (de la studii universitare de licenţă, programele de studii Limba şi literatura română – Limba şi literatura engleză, Limba şi literatura engleză – Limba şi literatura franceză, Comunicare şi relaţii publice, iar de la studii universitare de master, programul Limba engleză. Practici de comunicare şi de la programul de conversie profesională în limba engleză), Facultatea de Ştiinţe (Biologie), Facultatea de Ştiinţe Economice (Marketing) şi Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării Sportului şi Sănătăţii (Kinetoterapie şi motricitate specială).

În cadrul activităţii We Study, We Create, We Share, We Evolve a fost lansat și prezentat cel mai recent număr al revistei studenților anglofoni – RO-BRIT Student Journal, coordonatori lector univ. dr. Raluca Galița, conf. univ. dr. Mihaela Culea, conf. univ. dr. Andreia Suciu şi ceilalţi membri din comitetul editorial al revistei, respectiv prof. univ. dr. Elena Bonta, conf. univ. dr. Nadia Morăraşu, lect. univ. dr. Cătălina Bălinişteanu-Furdu, asist. univ. dr. Gabriela Andrioai, care au îndrumat studenţii în scrierea materialelor.

Printre studenţii care şi-au prezentat materialele se numără Cătălin Bărbunţă (LEPC, I), Miriam Calapod (EF, II), Maria Cârlan (CVE, II), Bianca Cernat (EF, III), Raluca Dominte (MK, I), Raluca Donici (EF, III), Adina Petrică (CRP, I), Tadeea-Agneza Roca (LEPC, I), Safaa Shalah (LEPC, II), Matei Sică-Lucian (MK, I), George Trif (MK, I) și Petru Ursache (MK, I).

A fost organizat un concurs de traduceri pentru studenţii de la ciclul de licenţă intitulat Colourful Shades of Meaning in Translation (coordonatori: conf. univ. dr. Nadia Morăraşu şi lect. univ. dr. Cătălina Bălinișteanu-Furdu) la care au participat 12 studenţi. Printre premianți se numără: Premiul I – Hodorog Iulian; Premiul II – Irimia (Hanțu) Gabriela și Tebeica Loredana; Premiul III – Bumbu Laura și Cernat Bianca; Mențiuni – Antal Adina, Roșu Ștefania, Donici Raluca, Năsturaș-Jidănașu Dana, Chiriac Lorena, Budacă Elena și Chelariu Silviu.

A mai fost organizat un concurs de traduceri și pentru studenţii de la ciclul de master – Lost in Translation –, coordonator conf. univ. dr. Elena Ciobanu, cu 7 participanţi de la LEPC, anul I. Premianții au fost următorii: Premiul I – Filip Camelia; Premiul II – Gociu Crina Oana și Pavel Oana Maria; Premiul III -Țuțu Andreeea-Maria; Mențiune – Cîrpală Cătălin Constantin, Bucurel Andreea și Sărățeanu Cristina Ștefania. Organizatorii vor oferi, cu sprijinul conducerii facultăţii, premii în diplome şi cărţi pentru premianți.

Sursa foto: Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *