Învățământ Sănătate Știri generale

Eșecul testelor rapide în școli | Ministrul Educației spune că sunt județe unde s-au făcut doar 30 – 40 de teste în două luni

Ministrul Educației susține că nu în toate școlile a existat ,,dorința” de a face testarea copiilor pentru depistarea infectării cu virusului SARS-CoV-2, chiar dacă este vorba și despre unități de învățământ cu cabinet medical și personal sanitar. Sorin Cîmpeanu a precizat, la postul Antena 3, că în unele județe, în două luni, s-au folosit doar 30 – 40 de teste rapide.

,,Sunt judeţe în care au fost folosite, în două luni, 30 sau 40 de teste. Asta spune că nu s-a făcut testare în şcoli. Nu aş face neapărat o vină cuiva, pentru că este foarte dificil, atunci când un elev prezintă simptome în timpul programului de şcoală cu oră sau două ore înainte, să spunem, într-o şcoală care este la 50, 60, 70 de kilometri de municipiul reşedinţă de judeţ… nu avem capacitatea să testăm, nu există cabinet medical în acea şcoală, trebuie să vină cineva din DSP municipiul reşedinţă de judeţ şi până când ajunge s-a terminat programul, iar elevul acela ce poate să facă? Se va duce acasă şi părinţii vor lua decizia pe care o consideră de cuviinţă. Deci este o slabă capacitate a sistemului sanitar, nu avem cabinete medicale în şcoli. Asta este situaţia şi acolo unde ai, am înţeles că nici măcar acolo unde sunt cabinete şcolare nu întotdeauna, chiar dacă există personalul medical, a avut acea dorinţă de a aplica acele teste.“, a explicat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la postul Antena 3.

Sursa foto: captură Antena 3

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *