Știri generale Universitate

SUCEAVA | Cursuri de conversație în limba franceză la Universitatea „Ștefan cel Mare”

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu Agenția Universitară a Francofoniei, derulează, începând cu anul universitar 2017-2018, un proiect de susținere a specializărilor în limba franceză prin angajarea unui lector francofon, pe durata unui an universitar.

În cadrul parteneriatului sprijinit și de Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, Centrul de Reușită Universitară al USV și Alianța Franceză din Suceava, noul lector de limba franceză la Suceava, Nicolas Magnen, inițiază o serie de activități sub genericul „Să descoperim cultura și actualitatea francofonă”.

Lectorul Nicolas Magnen le propune studenților Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și cursanților Alianței Franceze Suceava cursurile de conversație „Donne pas ta langue au chat!”, prin care dorește să încurajeze studenții suceveni să se exprime cât mai fluent în limba franceză. Cursurile au loc în fiecare joi, între orele 14:00 şi 18:00, pe aplicația Zoom, și se vor desfășura până la încheierea anului universitar.

Nicolas Magnen a fost lector de limba franceză la Universitatea Pedagogică din Cracovia, Polonia, iar în prezent urmează cursurile unui masterat în didactica FLE la Universitatea Sorbonne Nouvelle – Paris 3. Chiar dacă situația epidemiologică actuală îl împiedică să vină în România, iar cursurile au loc doar în varianta online, tânărul lector speră ca întâlnirea cu studenții suceveni să-l ajute să descopere lucruri noi despre această regiune, pe care nu a reușit încă să o viziteze.

Sursa foto: Monitorul de Suceava

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *