Documente Știri generale Universitate

DOCUMENT | M.A.I. propune desființarea școlilor doctorale de la Academia de Poliție, din cauza numeroaselor teze de doctorat plagiate

Școlile doctorale de la Academia de Poliție urmează să fie desființate. Din cauza numeroaselor teze de doctorat cu conținut plagiat, Ministerul Afacerilor Interne (M.A.I.) a inițiat un proiect de act normativ, prin care să se închidă aceste structuri.

,,Programul studiilor organizare de către școlile doctorale din cadrul Academiei de Poliție <<Alexandru Ioan Cuza>>, aflate în desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se desfășoară în continuare până la finalizare, în conformitate cu programele individuale de cercetare științifică.”, se arată în proiectul de act normativ publicat pe site-ul M.A.I.

Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” este prima universitate din țară care și-a pierdut dreptul de a acorda titluri de doctor. În toamnă, ministrul Educației de atunci, Monica Anisie, a semnat ordinele de retragere a aceditărilor pentru cele două școli doctorale, Drept și Ordine Publică. Decizia luată în cazul Academiei de Poliție a reprezentat o premieră pentru mediul academic din România.

În ultimii ani, în urma unor investigații de presă, au existat suspiciuni de plagiat asupra mai multor lucrări ale unor persoane publice. Printre acestea s-au numărat Robert Negoiță, primarul sectorului 3, Liviu Marian Pop, fost ministru PSD al Educației, Lucian Netejoru, șef al Inspecției Judiciare, Alexandru Cătălin Ioniță, fost șef al Direcției Generale Anticorupție și Adrian Iacob, fost rector al Academiei de Poliție. O parte dintre suspiciuni s-au confirmat, astfel că persoanele în cauză au rămas fără titlul de doctor. Și fostului ministru Gabriel Oprea i s-a retras titlul academic, după ce s-a descoperit să teza conținea pasaje plagiate.

Portatul pressone.ro, cel care a publicat cele mai multe analize ale unor teze plagiate, a dezvăluit că Gabriel Oprea a ajuns profesor universitar și conducător de doctorate la cele două școli din cadrul Academiei de Poliție, deși nu îndeplinea criteriile necesare.

Vezi AICI proiectul de act normativ al M.A.I. pentru desființarea școlilor doctorale de la Academia de Poliție.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *