Știri generale Universitate

Consiliul Național al Rectorilor: Salutăm decizia Ministerului Educaţiei de susţinere a cercetării ştiinţifice în universităţile româneşti

Consiliul Național al Rectorilor (CNR) și-a exprimat mulțumirea față de decizia Ministerului Educației de a susține cercetarea științifică în universitățile din România. ,,Universitățile sunt actorii principali în generarea cunoașterii”, a transmis CNR, printr-un comunicat de presă.

Redăm mai jos comunicatul de presă integral al Consiliului Național al Rectorilor:

Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR) salută decizia Ministerului Educaţiei de susţinere a cercetării ştiinţifice în universităţile româneşti

În lumea modernă, universităţile sunt actorii principali (în discovery/exploratory/fundamental research) sau printre actorii principali (în applied research) în generarea cunoaşterii. În România, această funcţie a fost sever afectată de lipsa unei finanţări predictibile direct dedicată cercetării ştiinţifice. Într-adevăr, cercetarea ştiinţifică din universităţi se putea realiza doar într-un context educaţional (în multe zone ştiinţifice grevat de subfinanţare) şi/sau impredictibil (pe baza granturilor obţinute prin competiţii organizate adesea nepredictibil); în acest fel nu se pot susţine durabil nici infrastructuri de cercetare avansate şi competitive, nici personal de specialitate dedicat (ex. laboranţi/tehnicieni/cercetători), nici programe de cercetare programatice. Noul mecanism angajat de Ministerul Educaţiei corectează această situaţie, îmbinând prin criteriile angajate echitatea şi excelenţa, şi crescând astfel şansa universităţilor româneşti în competiţia internaţională, cu impact pozitiv asupra competitivităţii ţării, pregătirii studenţilor şi bunăstării oamenilor.

Prof. univ. dr. Daniel David, preşedintele în exerciţiul al CNR, declară: <<Este un început important în mediul academic românesc, urmând ca mecanismul să poată să fie perfecţionat, pe baza feedbackului cules în procesul de implementare în anii care vin, iar resursele crescute în timp, în funcţie de posibilităţi, nevoi şi performanţă.>>.

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *