Învățământ Știri generale

PROPUNERE | Predarea online cu camera deschisă, în contractul de școlarizare

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, ar vrea ca predarea online cu camera deschisă să fie introdusă în contractul de școlarizare. ,,Este de datoria noastră să avem şi proceduri mai clare în contractul de şcolarizare, să ai de la bun început acceptul.”, a spus ministrul, în direct la postul Digi 24.

,,În acest an şi jumătate profesorii şi-au îmbunătăţit competenţele digitale, şi elevii au făcut acelaşi lucru şi noi, care suntem responsabili de managementul de sistem, cred că am învăţat un pic din toate astea. Deci suntem altfel decât eram în luna martie 2020. În acelaşi timp, este de datoria noastră să avem şi proceduri mai clare în contractul de şcolarizare, să ai de la bun început acceptul, dacă totuşi va fi cazul să lucrezi în online, să lucrezi cu camera deschisă.“, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Potrivit ministrului Educației, modul de lucru online cu camera închisă a făcut ca profesorii să nu primească feedback, așa cum așteptau, din partea elevilor. Iar acest lucru a accentuat inclusiv diferența dintre elevii din aceeași clasă.

,,Pierderile sunt mari şi foarte mari, neuniform distribuite şi atunci când spun că diferă nu numai de la o zonă la alta, nu numai de la o şcoală la alta, nu numai de la o clasă la alta, ci şi în interiorul aceleiaşi clase, mă refer la elevi care au avut acces diferenţiat la resurse, ceea ce a făcut diferenţa între elevi care au reuşit să se mobilizeze în online mai bine şi elevi care s-au mobilizat în online mai puţin bine. Profesorii nu au putut avea feedback din partea elevilor, aşa cum erau obişnuiţi. Mai ales când lucrăm cu camera video închisă. Pot eu să ştiu cine răspunde din spatele camerei?“, a precizat Cîmpeanu.

Ministrul Educației a explicat și care este nivelul pierderilor educaționale acumulate de la debutul pandemiei. Iar acestea nu s-au înregistrat doar în rândul celor care nu au avut acces la tehnologie.

,,Cred că cifra elevilor care au avut pierderi în acest an şi jumătate depăşeşte ordinul sutelor de mii. Este vorba despre elevi care au avut acces fără probleme la învăţământul online, dar pierderile sunt din cauza lipsei formării profesorilor, absenţei tehnologiei, absenţei posibilităţilor de verificare. Sunt mult prea mulţi. Prefer să insist pentru a face tot ce se poate pentru a compensa acele pierderi care sunt în toate sistemele de educaţie, nu numai în România. Chiar şi în cele mai avansate sisteme. Inechitatea din sistemul de educaţie s-a amplificat mult, foarte mult. Există inechitate, care este principala problemă a sistemului de educaţie, nu neapărat performanţa şi excelenţa. Acolo, slavă Domnului, mai avem. Dar inechitatea este principala problemă.”, a mai transmis ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la postul Digi 24.

Sursa foto: captură Digi 24

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *