Știri generale Universitate

SUCEAVA | Masterande de la Universitatea „Ștefan cel Mare”, premiate la Conferinţa studențească națională PERFORMED

Facultatea de Științe ale Educatiei din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava a participat, pe 17 mai 2021, la Conferința studențească națională PERFORMED – „Performanță și calitate în educație”, ediția a X-a. Evenimentul a fost organizat de Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. Coordonatorul conferinței a fost conf. univ. dr. Liliana Mâță, iar la manifestare au fost prezenți studenți de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea „Babes Bolyai” din Cluj Napoca și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

În cadrul sesiunilor de comunicări, studenții participanți au prezentat rezultatele cercetărilor din domeniul educațional, pe care le-au realizat împreună cu profesorii coordonatori din universitățile amintite. Conferința, care a fost desfășurată online, a fost un prilej pentru studenții celor trei universități să se cunoască și să se conecteze cu inovația din domeniul educațional.

Conferința studențească națională PERFORMED – „Performanță și calitate în educație”

Masterandele sucevene prezente la această conferinţă națională au fost Anton Clapona Simona (Delibaș) și Pădurariu Geogiana Elena, din anul al II-lea, programul de masterat Managementul Instituțiilor Educaționale, și Pînzariu Anca Maria (Grigoraș), din anul I, același program de studiu, coordonate de conf. univ. dr. Otilia Clipa și de lector univ. dr. Diana Duca, de la Facultatea de Științe ale Educației. Participantele au propus lucrări de cercetare cu subiecte actuale și prioritare pentru educație, privind integrarea tehnologiilor informaționale în procesul didactic, rolul activităților ludice pentru preșcolari, precum și fenomenul anxietății legate de testare și creșterea rezilienței elevilor în contextul evaluării școlare. Lucrările au fost foarte apreciate pentru tematică, pentru partea teoretică foarte bine documentată și, mai ales, pentru partea de analiză statistică realizată, se arată într-un comunicat de presă al instituției sucevene de învățământ superior.

Studentele masterande de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava au obținut următoarele rezultate:
– Premiul I – Anton Clapona Simona (Delibaș);
– Premiul al III-lea – Pînzariu Anca Maria (Grigoraș);
– Mențiune – Pădurariu Geogiana Elena.  

Evenimentul a avut impact pozitiv în rândul studenţilor Facultăţii de Ştiinţe ale Educației, care au susținut rezultatelor propriilor cercetări și au interacționat cu studenții din celelalte universități, luând contact cu teme de cercetare actuale. Participarea la această conferinţă a permis consolidarea parteneriatelor între studenții Universităţii „Ștefan cel Mare” Suceava și cei ai universităților participante, parteneriate care vizează colaborarea în cadrul unor proiecte de formare și de cercetare din domeniul educațional.

Sursa foto: Universitatea ,,Ștefan cel Mare” Suceava

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *