Social Știri generale

IAȘI | Școală modernizată în urma festivalului Rocanotherworld

Educație de calitate pentru cei 431 de elevi din satul Zmeu, județul Iași! Aceștia vor învăța în clase reabilitate și dotate cu materiale didactice noi și vor studia în laboratoare modernizate și echipate. Totul, în urma unor acțiuni caritabile coordonate de organizatorii festivalului Rocanotherworld.

Echipa Rocanotherworld și comunitatea care s-a format în jurul acestui festival au ales, pentru acest an, să se implice într-un proiect caritabil pe zona de educație. Astfel, cele 13 săli de clasă ale școlii din satul Zmeu, comuna Lungani, și laboratoarele vor fi reabilitate, modernizate și echipate cu materiale didactice. În unitatea de învățământ învață 431 de copii din ciclurile preșcolar, primar și gimnazial.

,,Latura caritabilă a Rocanotherworld a crescut de la an la an prin cei care aleg să ne fie aproape: prieteni, artişti, voluntari şi parteneri, alături de care reuşim să ne îndeplinim misiunea asumată. Credem cu adevărat în spiritul #BeForOthers al festivalului, care demonstrează la fiecare ediţie puterea comunităţii şi importanţa valorilor care ne ghidează. Împreună putem mai mult şi mai bine şi ne dorim ca ajutorul pe care îl oferim să fie constant şi să putem face o schimbare reală în comunităţile pe care le susţinem.”, a transmis Patricia Butucel, directorul Rocanotherworld, citată de news.ro.

Rocanotherworld este un festival explorator de muzică, artă, gânduri, oameni şi idei organizat la Iaşi, din anul 2016. Comunitatea Rocanotherworld nu se află la prima acțiune caritabilă de acest fel și se află în permanentă căutare de voluntari.

,,Suntem în căutare de suflete calde și pline de energie alături de care să #becurious, #bedifferent & #beforothers. Ne dorim să ducem valorile, muzica bună și experiențele autentice către toți prietenii festivalului, însă avem nevoie de ajutorul tău!“, se precizează în formularul de înscriere pentru voluntariat.

Rocanotherworld #6 va avea loc în perioada 23 – 27 iunie la Iaşi, în zona de agrement Ciric. Timp de cinci zile, aici vor avea loc concerte cu 15 trupe, dezbateri pe teme culturale, activităţi creative şi recreative. Biletele şi abonamentele sunt în număr limitat şi sunt disponibile prin reţeaua iabilet.ro.

Sursa foto: facebook.com / Rocanotherworld

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *