Evaluare Națională Știri generale

EVALUAREA NAȚIONALĂ | 90% dintre absolvenți, înscriși până luni, pentru a susține examenul. Ministrul Educației, mesaj pentru elevi

Aproape 90% dintre elevii care au absolvit clasa a VIII-a au fost înscriși pentru a susține examenul la Evaluarea Națională, potrivit datelor centralizate până luni. Ministrul Educației le-a transmis încurajări tuturor celor care urmează să susțină probele.

,,În momentul în care vorbim, s-au înscris 132.630 de elevi pentru Evaluarea Națională, 90% din totalul celor 147.660 de elevi de clasa a VIII-a. Înscrierile continuă până mâine, iar mâine la orele 17:00 vom avea numărul final al celor care s-au înscris la Evaluarea Națională. Sperăm să fie cât mai aproape de 100%. Astăzi suntem la 90%.“, a declarat Sorin Cîmpeanu, în direct la postul Antena 3.

Ministerul Educației a vorbit și despre adaptarea tematicii de examen la condițiile în care s-a desfășurat procesul educațional în ultimul an, astfel încât să vină în sprijinul elevilor.

,,Ministerul Educației a luat acele măsuri administrative pentru a veni în sprijinul elevilor, înțelegând dificultățile pe care le-au întâmpinat. Este vorba de mișcorarea numărului de note necesar încheierii situațiilor școlare la minimum două, este vorba de prevederi precum posibilitatea de a face construcții pe foaia de examen la matematică-geometrie, de a sublinia textele la examenul de limba română, nu mai sunt considerate semne distinctive deoarece toți au posibilitatea să facă acest lucru, prin creșterea timpului alocat cu 15 minute pentru a completa casetele. Deci sunt lucruri mici, dar care toate la un loc vin în sprijinul elevilor.“, a explicat Cîmpeanu.

Regulile privind desfășurarea examenului în condiții de siguranță pot fi consultate pe site-ul ministerului.

,,Recomandările care vor fi postate astă-seară vor face toate acele precizări: fără triaj epidemiologic, termometrizare, se păstrează însă distanțarea, se păstrează obligativitatea purtării măștii de protecție, aerisirea spațiilor de clasă, deci toate aceste reguli de protecție sanitară se vor păstra.“, a precizat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educației a transmis și un îndemn elevilor care urmează să susțină examenele naționale.

,,Să aibă încredere și să-și păstreze linia pe care s-au încadrat atunci când au avut rezultate mai bune decât în anii în care nu am avut aceste dificultăți la simulările atât pentru Evaluarea Națională, cât și pentru Bacalaureat.“, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la postul Antena 3.

Sursa foto: captură Antena 3

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *