Evaluare Națională Știri generale

EVALUAREA NAȚIONALĂ | Peste 7.600 de elevi, absenți la prima probă a examenului. 94,2% dintre elevii înscriși au susținut testul. Un elev a fost eliminat din examen

Ministrul Educației a declarat că 94,2% dintre absolvenții de clasa a VIII-a care au fost înscriși la Evaluarea Națională au fost prezenți la prima probă, cea de Limba Română. Sorin Cîmpeanu a precizat că 7.616 elevi au fost absenți în prima zi a testării.

,,Până la această oră, la examenul de Evaluare Națională, proba de Limba și literatura română, am înregistrat prezența a 123.563 de elevi din totalul celor 131.177 înscriși. Este vorba despre un procent de 94,2%, un procent mai mare decât cel al elevilor prezenți anul trecut, 93,1%. Practic, 7.616 elevi înscriși la examenul de Evaluare Națională nu s-au prezentat.“, a transmis ministrul.

Un elev din București a fost eliminat din examen, deoarece nu a predat telefonul în timpul instructajului și i-a sunat în timpul testului. Elevul se va putea prezenta la următoarele probe, iar notele vor fi luate în calcul la media finală. La solicitarea familiei, Ministerul Educației ar putea analiza posibilitatea ca elevul să susțină sesiunea specială a acestui examen.

,,Este absolut regretabil, însă respectarea regulilor este datoria oricărui participant la examenului național. Din păcate, da, este vorba despre un elev cu cerințe educaționale speciale, care a intrat cu telefonul în examen. Voit sau nevoit, este absolut regretabil. Sunt trist pentru acest lucru. (…) Respectarea regulilor trebuie să fie clară. Este unul dintre motivele pentru care suntem unde suntem, tocmai din cauza flexibilității respectării regulilor.“, a precizat Sorin Cîmpeanu.

Alte două incidente au fost înregistrate în prima zi a Evaluării Naționale pentru elevii de clasa a VIII-a. În trei școli, subiectele de examen au fost făcute publice înainte de termenul stabilit, iar mai mulți elevi din Satu Mare au primit alte subiecte.

,,Am înregistrat incidente la nivelul a trei școli, din care subiectele au fost făcute publice în pofida reglementărilor. În acest sens, Ministerul Educației a sesizat deja organele de cercetare penală cu privire la nerespectarea regulilor în această situație. (…) Este vorba despre subiecte care au fost făcute publice înainte de termenul precizat în reglementări. (…) Au fost distribuite pentru un număr de 10 elevi, în Satu Mare, alte subiecte decât cele care ar fi trebuit să fie distribuite. Faptul că din 3 școli au ajuns publice subiectele (…) e posibil să fi ajuns chiar cu câteva minute înainte de încerea examenului, denotă o slabă pregătire a directorilor de școli.“, a mai declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educației a transmis că vor exista sancțiuni pentru situația de la Satu Mare, iar în cazul școlilor unde s-au făcut publice subiectele înainte de termen va fi deschis un dosar penal. Cei 10 elevi care au primit alte subiecte au reluat testarea în cea de-a doua zi a Evaluării Naționale.

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *