Bacalaureat Examene Liceu

96%: rata de participare la proba scrisă la alegere (profil și specializare) din cadrul examenului de Bacalaureat

120.704 candidați (96%) din cei 125.686 inscriși inițial, au participat astăzi, 30 iunie, la proba la alegere a profilului și a specializării din cadrul examenului de Bacalaureat – E)d), sesiunea iunie-iulie 2021. 36 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă, iar 4.946 de candidați nu s-au prezentat, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Educației.

Redăm, mai jos, comunicatul integral:

La proba la alegere a profilului și a specializării din cadrul examenului de Bacalaureat – E)d), sesiunea iunie-iulie 2021, desfășurată astăzi, 30 iunie, au participat 120.704 candidați (96%).

Pentru susținerea acestei probei scrise la una dintre cele 10 discipline (Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică și argumentare, Sociologie și Psihologie) s-au înscris 125.686 de candidați. Nu s-au prezentat 4.946 de candidați.

Pentru fraudă sau tentativă de fraudă au fost eliminați 36 de candidați. Aceștia nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului.

Subiectele și baremele de corectare au fost publicate pe subiecte.edu.ro, la ora 15:00, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE).

Ultima probă scrisă din această primă sesiune (limba și literatura maternă) are loc mâine, 1 iulie.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 5 iulie, până la ora 12:00.

Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.

Precizăm că, în conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), rezultatele vor fi publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *