Învățământ Știri generale

Parteneriatul dintre Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi CSM Bucureşti a fost prelungit

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) şi Clubul Sportiv Municipal (CSM) Bucureşti vor continua colaborarea, în beneficiul celor peste 2.000 de copii înscrişi şi al viitorilor sportivi. Prelungirea parteneriatului a fost realizată cu sprijinul Ministerului Educaţiei, prin intermediul secretarului de stat Maria Ştefania Manea.

Miercuri a avut loc semnarea protocolului prin care continuă colaborarea dintre ISMB şi CSM. La eveniment au participat Maria Ștefania Manea, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, Mihaela Ștefan, inspector general al ISMB, Gabriela Szabo, directorul general al CSM București, Laurențiu Oprea, inspector de specialitate în cadrul ISMB și Ionuț Aron, director general adjunct CSM București.

,,Peste 2.000 de copii își desfășoară în acest moment activitatea în cadrul Centrului de Copii și Juniori al Clubului Sportiv Municipal București, unul dintre cele mai puternice Centre de Copii și Juniori din țară. Mulți dintre micii noștri sportivi au ajuns să facă sport organizat datorită colaborării dintre CSM București și Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Sportul înseamnă nu doar mișcare, nu doar performanță, înseamnă sănătate, înseamnă educație. Clubul Sportiv Municipal București continuă să investească în viitor prin sport! Mulțumim pentru sprijin Ministerului Educației, în special doamnei secretar de stat, Maria Ștefania Manea, fără de care acest demers nu s-ar fi concretizat!“, a transmis Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, prin intermediul unui comunicat postat pe pagina de Facebook.

Sursa foto: facebook.com / ISMB

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *