Social Știri generale

Klaus Iohannis, de Ziua Limbii Române: Această comoară, care a dăinuit peste veacuri, va rămâne elementul central al identității noastre, întru mulți ani!

,,Limba română va continua să ne țină uniți și apropiați de țară” a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj dedicat Zilei Limbii Române. Şeful statului a amintit de rolul pe care îl va avea proiectul ,,România Educată” şi le-a transmis românilor de pretutindeni să nu înceteze să iubească limba română şi că cultive dragostea pentru aceasta.

Redăm mai jos mesajul integral al preşedintelui României, publicat pe site-ul Adminstraţiei Prezidenţiale:

,,Astăzi, 31 August, sărbătorim Ziua Limbii Române. Îi felicit cu acest prilej pe toți cei care contribuie în domeniul literar, al științei și al cercetării, în spațiul academic ori editorial la cultivarea limbii române și la comunicarea prin intermediul acesteia a importantelor valori ale civilizației românești și universale!

Pentru românii de peste hotare, limba română este cea care îi face să se simtă ‘acasă’, oriunde s-ar afla, iar, într-o diaspora atât de numeroasă, rolul său de liant este mai important ca niciodată.

Dragi români de pretutindeni, să nu încetați să iubiți limba română și să cultivați dragostea pentru aceasta și în rândul copiilor, în spiritul prețuirii și folosirii sale corecte.

Sunt încrezător că, prin implementarea Proiectului ‘România Educată’, se vor găsi soluții pentru digitalizarea predării limbii române, atât în țară, cât și în comunitățile românești din străinătate, precum și pentru sprijinirea celor care, prin cultivarea limbii, mențin legătura comunităților de români de pretutindeni cu țara.

Salut efortul făcut de numeroase asociații și inițiative private din toată lumea pentru a menține viu accesul românilor la învățarea limbii materne.

Limba română va continua să ne țină uniți și apropiați de țară. Această comoară, care a dăinuit peste veacuri, va rămâne elementul central al identității noastre, întru mulți ani!“.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, cu ocazia celebrării Zilei Limbii Române, Palatul Cotroceni va fi iluminat, pe 31 august 2021, de la ora 20:00, în culorile drapelului naţional.

Sursa foto: Administraţia Prezidenţială

Related Posts

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *