Știri generale Universitate

BACĂU | Universitatea „George Bacovia” solicită certificat verde pentru studenții și profesorii care vor să participe la deschiderea anului universitar

Conducerea Universității „George Bacovia” din Bacău, instituție de învățământ superior privată, înființată în 1992, solicită certificatul verde pentru toți studenții și cadrele didactice care vor participa fizic la deschiderea anului universitar. Unitatea de învăţământ superior le oferă acestora şi posibilitatea de a participa la eveniment în sistem online.

,,Deschiderea anului universitar 2021-2022 va avea loc în condiţii de siguranţă epidemiologică, cu respectarea tuturor măsurilor în vederea prevenirii îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV-2. Pentru a se putea desfăşura activităţile specifice începutului de an universitar, printre care şi orientarea, integrarea şi informarea studenţilor, conducerea Universităţii, conducerea Facultăţii şi îndrumătorii de an se vor întâlni cu studenţii, după cum urmează:

– 04.10.2021, ora 10:00, întâlnire cu studenţii de la Specializarea Drept (licenţă), în Aula Univerității (AA);

– 04.10.2021, ora 12:00, întâlnire cu studenţii de la Specializările Administraţie publică, Management, Economia comerţului, turismului şi serviciilor (licenţă), în Aula Univerității (AA);

– 04.10.2021, ora 17:00, întâlnire cu studenţii de la Specializările Managementul afacerilor, Managementul instituţiilor din administraţia publică, Ştiinţe penale şi criminalistică (master), în Aula Univerității (AA);

– 04.10.2021, ora 17:00, întâlnire cu cei admişi la programe postuniversitare de formare continuă: Managementul achiziţiilor, Managementul instituţiilor de educaţie, în Aula Univerității (AA).

Pentru siguranța studenților și a angajaților universității, accesul la evenimentul de deschidere se face pe baza Certificatului digital european privind COVID-19 și a cărții de identitate. Studenții care nu vor fi prezenți fizic la deschiderea anului universitar vor putea urmări evenimentele online, accesând link-ul care va fi postat pe site-ul universității.”, se arată într-un comunicat al Universității „George Bacovia” din Bacău.

Sursa foto: Universitatea „George Bacovia” din Bacău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.