Știri generale

NOBEL | Premiul pentru Economie, acordat în 2021 lui David Card, Joshua Angrist și Guido Imbens

Premiul Nobel pentru Economie a fost acordat în 2021 lui David Card, Joshua Angrist și Guido Imbens. Cei trei au fost premiaţi pentru „contribuțiile empirice la economia muncii” și „contribuțiile metodologice la analiza relațiilor de cauzalitate”.

O jumătate a premiului a fost acordată lui Card pentru lucrările sale din domeniul economiei muncii. Angrist și Imbens vor împărți cealaltă jumătate a premiului pentru rolul lor în înțelegerea relațiilor de cauzalitate.

Premiile Nobel 2021 au fost anunţate între 4 şi 11 octombrie, iar Premiul Nobel pentru Economie este ultimul Nobel decernat. În acest an, au fost decernate premiile Nobel 2021 pentru Medicină, Fizică, Chimie, Literatură şi pentru Pace.

Premiul Nobel pentru Medicină a fost decernat lunea trecută oamenilor de știință americani David Julius și Ardem Patapoutian pentru descoperirea receptorilor pentru temperatură și atingere.

Marți au fost anunțați câștigătorii Premiului Nobel pentru Fizică: Klaus Hasselmann (Germania), Syukuro Manabe (Japonia-SUA) și Giorgio Parisi (Italia) pentru „contribuțiile lor revoluționare la înțelegerea noastră asupra sistemelor fizice complexe”.

Premiul Nobel pentru Chimie a fost acordat miercuri cercetătorilor Benjamin List (Germania) și David MacMillan (SUA) pentru dezvoltarea organo-catalizei asimetrice.

Joi, scriitorul Abdulrazak Gurnah din Zanzibar a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură pentru „abordarea fără compromisuri şi plină de compasiune a efectelor colonialismului şi a destinului refugiaţilor în prăpastia dintre culturi şi continente”.

Vineri a fost anunțat că jurnaliștii Maria Ressa și Dmitri Muratov au primit Premiul Nobel pentru Pace pentru „lupta lor curajoasă pentru apărarea libertății de exprimare în Filipine și Rusia”.

În 2020, Premiul Nobel pentru Economie a fost acordat lui Paul Milgrom și Robert Wilson pentru inventarea de noi formate de licitații.

Sursa foto: nobelprize.org

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *