Social Știri generale

BOTOŞANI | Pasăre aflată pe cale de dispariţie în Europa, identificată în România

Scoicarul, o pasăre rară, din ce în ce mai greu de găsit pe teritoriul Europei, a fost surprinsă pe Lacul Stânca Costeşti, în judeţul Botoşani. Aceasta a fost fotografiată alături de mai mulţi cormorani, egrete şi pescăruşi.

Scoicarul este o specie migratoare, o pasăre masivă, cu un cioc lung. Era răspândit pe un teritoriu larg din Europa şi până în Extremul Orient, dar şi în Africa de Nord.

,,Cuibăreşte rar pe teritoriul României, putând fi observat mai mult în tranzit, în număr redus, în perioada de migrație. Se hrănește în general cu scoici și melci, dar poate consuma și larve, insecte și alte nevertebrate găsite pe malurile apelor.„, au transmis specialiştii de la Arii Naturale Protejate Botoşani.

Habitatul specific al scoicarului este cel de maluri sau estuare cu pietriş sau nisip, precum şi pe malurile mâloase ale lacurilor şi râurilor interioare. Pasărea preferă să ierneze în ţinuturile tropicale. În ţara noastră, specia cuibărește izolat, de-a lungul râurilor mari din zona de câmpie (Olt, Siret, Dunăre) și în câteva puncte cu plaje sălbatice pe coasta Mării Negre.

Populaţia mondială de scoicari este estimată la 925.000 – 1.030.000 de păsări. Tendinţa este descrescătoare în întreaga lume, în timp ce în Europa considerată specie ameninţată. În ţara noastră, populaţia cuibătoare este de 50 – 150 de perechi.

Scoicarul este o pasăre cu siluetă masivă, cu penaj negru pe cap, spate și piept, iar pe partea inferioară este albă. Ciocul lung și ochii sunt de culoare roșie. Se hrănește de obicei cu scoici și melci cărora le sparge cochilia cu ajutorul ciocului, de unde i se trage și denumirea de scoicar. Lungimea corpului este de 39 – 44 cm, din care ciocul are 8 – 9 cm, iar anvergura aripilor este de 72 – 83 cm, cu o masă corporală de 380 – 520 g.

Sursa foto: Societatea Ornitologică Română

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.