Învățământ Știri generale

BREAKING | Ministrul Educaţiei, lămuriri pentru roeducatia.ro privind funcţionarea şcolilor şi grădiniţelor private în timpul vacanţei

Ministrul Educaţiei a declarat, duminică, pentru roeducatia.ro, că Hotărârea CNSU prin care s-au instituit o serie de măsuri restrictive, inclusiv în privinţa vacanţei şcolare de două săptămâni, prevede aceeaşi măsură şi pentru şcolile şi grădiniţele private. Sorin Cîmpeanu a precizat, însă, că Hotărârea de Guvern a omis fix acel punct, astfel că unităţile private îi vor putea primi pe copii şi de luni încolo.

,,Activitatea unităţilor de învăţământ privat, inclusiv cele 21 de şcoli cuprinse în registrul special, care învaţă pe programa altor state, curriculum britanic, american, francez sau al statului Israel, precum şi activitatea de tip after-school fac obiectul Hotărârii CNSU nr. 91 fără implicarea Ministerului Educaţiei. Este articolul 8. Art. 8.2 care reglementează funcţionarea after-school a fost preluat în Hotărârea de Guvern, dar art. 8.1 care reglementează suspendarea prezenţei fizice în şcoli şi grădiniţe private nu a fost preluat în Hotărârea de Guvern. Drept urmare, Hotărârea CNSU art. 8.1 spune că şcolile şi grădiniţele private îşi suspendă activitatea cu prezenţă fizică, dar Hotărârea de Guvern nu a preluat această reglementare din Hotărârea CNSU.“, a explicat Sorin Cîmpeanu, pentru roeducatia.ro.

Ministrul a precizat că această eroare se poate corecta printr-o nouă Hotărâre de Guvern. De asemenea, Cîmpeanu a arătat şi care a fost rolul ministerului pe care îl conduce, în privinţa acestor reglementări.

,,Ministerul Educaţiei a fost abilitat de către CNSU pentru punerea în aplicare a art. 7 din Hotărârea nr. 91. Drept urmare, Ministerul Educaţiei a emis ordinul de instituire a vacanţei, conform atribuţiilor legale stabilite prin Legea educaţiei, în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie, în şcolile şi grădiniţele de stat. Subliniez, de stat! Pentru că doar acestea pot fi reglementate la nivelul Ministerului Educaţiei din perspectiva structurii anului şcolar.“, a declarat duminică ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, pentru roeducatia.ro.

Hotărârea CNSU nr. 91 poate fi consultată AICI

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *