Social Știri generale

Ministrul Educaţiei: Avem 303.000 de elevi vaccinaţi, peste 25% din numărul celor eligibili

Ministrul Educaţiei a declarat că peste 300.000 de elevi au fost vaccinaţi. Sorin Cîmpeanu a explicat luni, într-o conferinţă de presă, că numărul reprezintă peste 25% din totalul elevilor care se pot imuniza împotriva COVID-19. Ministrul a completat că acest bilanţ este mai mic decât şi-ar fi dorit.

,,Un element foarte important este progresul ratei de vaccinare în rândul elevilor. Ultimele date ne arătau că avem 303.000 de elevi vaccinaţi. Asta înseamnă peste 25% din numărul elevilor eligibili pentru vaccinare, în vârstă de peste 12 ani. Este un progres important, chiar dacă mai mic decât cel pe care ni-l dorim cu toţii, dar este un element care contribuie la siguranţa sanitară în şcoli. Dacă vreţi defalcat pe categorii de vârstă, vă spun că am ajuns la 80.000 elevi din categoria de vârstă 12 – 15 ani şi la 223.000 elevi de peste 16 ani.”, a declarat luni ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, într-o conferinţă de presă.

Sursa foto: unsplash / Mufid Majnun

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *