Știri generale

Educaţie la înălţime | Lecţie în direct despre exploatarea resurselor Terrei (video)

Lecţie în direct, din satul Alun, ținutul Pădurenilor, județul Hunedoara, despre exploatarea excesivă a resurselor Terrei. Elevii pot afla cum se poate schimba viaţa unei comunităţi, având exemplul unui sat aflat lângă o carieră de marmură. Evenimentul este organizat joi 4 noiembrie, de la ora 11:00, în cadrul proiectului ,,Educație la înălțime”.

,,Toți profesorii și elevii interesați pot accesa lecția și intra în cea mai mare clasă din România, care funcționează chiar și atunci când prezența la școală nu este posibilă.”, transmite Ministerul Educaţiei, într-o postare pe pagina de Facebook.

Sursa video: youtube.com / Educaţie la înălţime

Drona ,,Educaţie la înălţime” zboară săptămâna aceasta în Ţinutul Pădurenilor, judeţul Hunedoara, unde elevii pot descoperi povestea unui sat al cărui rost a fost schimbat pentru totdeauna din cauza exploatării unei cariere de marmură. Profesoara Adriana Lefter le va prezenta o lecţie multidisciplinară despre resursele Pământului şi despre cum exploatarea excesivă poate să ducă la consum excesiv, la sărăcie, migraţie şi la probleme de mediu.

Copiii vor afla de unde vin produsele pe care le cumpărăm din magazine şi ce soartă vor avea acestea atunci când se strică sau se plictisesc de ele. Vor învăţa, de asemenea, cum să fie mai puternici în faţa mesajelor publicitare care îi asaltează pe diferite căi de comunicare.

Lecţiile din proiectul ,,Educaţie la înălţime” sunt realizate de profesori dedicaţi din diferite zone ale ţării şi se adresează elevilor de vârste cuprinse între 6 şi 15 ani. Durează aproximativ 50 de minute şi sunt transmise prin YouTube Live, pe canalul www.youtube.com/c/EducatielaInaltime, joia, de la ora 11:00.

Pe site-ul dedicat al proiectului educatielainaltime.ro, profesorii își pot înscrie școala și pot afla detalii despre cum să se conecteze la lecții în doar trei pași.

Formatul ,,Educație la Înălțime” a fost declarat câștigător la un concurs de inovație în educație și a fost testat într-un proiect-pilot în județul Hunedoara. Ulterior a fost extins în primăvara anului 2021 la nivel național, datorită parteneriatului cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului. Proiectul a avut şi sprijinul Ministerului Educației Naționale și al Aspire Teachers.

Sursa foto: captură youtube.com / Educaţie la înălţime

Citeşte şi Capitala regatului dac, Sarmizegetusa Regia, într-o lecţie în direct

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *