Social Știri generale

SĂNĂTATE | Prima ambulanță 100% electrică din România, un model Dacia Spring

Serviciul privat de Ambulanță MED are, din 18 noiembrie, prima Ambulanță electrică din sistemul medical românesc, marca Dacia Spring, 100% electrică. În baza unui proiect realizat în parteneriat cu Uzinele Automobile Dacia, ambulanța este dotată cu echipamente performante, materiale de calitate și mai ales medici bine pregătiți să le salveze viața pacienților care au nevoie de ajutor.

,,Accesibilă, robustă, spațioasă și mai ales electrică, noua Ambulanță Spring este un vehicul de oraș care îmbină valorile de bază ale brand-ului Dacia cu avantajele pentru mediu a unei motorizări 100% electrice. Pentru că obiectivul nostru este dublu, să salvăm vieți și să protejăm mediul, în același timp. (…) Nicicând Ambulanțele nu au defilat pe străzile orașelor într-un ritm atît de alert. Așa se face că, numai în ultimul an, numărul kilometrilor parcurși de Ambulanțele MED într-o singură zi, a crescut exponențial, la fel și consumul de combustibili. În consecință, nivelul poluării a atins și el noi cote record, punând în pericol viața celor care suferă de boli ale aparatului respirator. Fie că vorbim despre adulți sau despre copii.”, se arată într-un comunicat de presă.

Din acest motiv, conducerea serviciului privat de Ambulanţă a decis înlocuirea unei bune părţi din numărul de vehicule pe benzină sau motorină cu modele electrice.

,,Compania noastră dorește să dea tonul unei noi abordări a serviciilor medicale de urgență, în centrul cărora dorim să punem atât sănătatea omuli cît și a mediului.“, a transmis Ionuț Rudeanu, acționar al serviciului privat de Ambulanţă.

Compania medical va achiziţiona, pentru început, 10 vehicule 100% electrice. Următorul pas este ca, până la jumătatea anului viitor, o bună parte din parcul auto.

Cu o baterie de 26,8 kWh, Dacia Spring permite obținerea unei autonomii de 225 km WLTP. Este silențioasă, ceea ce conferă un plus de confort pacienților, care nu vor mai fi deranjați de zgomotele provenite de la motor sau alte vibrații neplăcute.

Sursa foto: Serviciul de Ambulanţă MED

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *