Social Știri generale

SUA | Aproape 10% dintre copiii de 5 – 11 ani, vaccinaţi cu prima doză anti-COVID-19, în primele două săptămâni

Aproape 10% dintre copiii din categoria de vârstă 5 – 11 ani din Statele Unite ale Americii au primit deja prima doză de vaccin împotriva COVID-19, au anunțat oficiali de la Casa Albă, citați de Washington Post. Campania de vaccinare pentru această grupă a început de doar două săptămâni.

Jeff Zients, coordonatorul Casei Albe pentru activităţi legate de noul coronavirus, a declarat că până miercuri seară se vaccinaseră cu prima doză 2,6 milioane de copii cu vârste mai mici de 12 ani. Acesta a spus că, pentru categoria de vârstă amintită, vaccinarea crește accelerat. Mai exact, în ultimele șapte zile s-au vaccinat 1,7 de milioane de copii.

Centrele americane pentru Controlul și Prevenirea Bolilor au aprobat folosirea vaccinului pentru copiii din grupa de vârstă 5 – 11 ani pe 2 noiembrie, iar campania națională de vaccinare era deja operațională pe 8 noiembrie.

În SUA, se înregistrează, în ultima perioadă, creșteri ale numărului de cazuri, spitalizări și decese în statele cu vreme rece. Totuşi, la nivel național, numărul deceselor continuă să scadă, potrivit sursei citate.

În 2 noiembrie, Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite ale Americii a aprobat vaccinarea împtriva COVID-19 a copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani. Decizia a venit după ce Administraţia Naţională pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a recomandat utilizarea serului în cazul acestei grupe de vârstă, în care se încadrează aproximativ 28 de milioane de copii americani.

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *