Știri generale

Pentagonul va analiza fenomenul OZN

Pentagonul a anunţat crearea unui birou care va colecta şi va analiza toate informaţiile legate de obiectele zburătoare neidentificate (OZN) observate de armata americană, transmite CNN. Vor fi studiate rapoartele cu privire la fenomenele aeriene care nu au putut fi explicate.

Biroul este în subordinea subsecretarului Apărării pentru Informaţii şi Securitate. Din acest motiv, se crede că, pentru militarii americani, fenomenele OZN nu ar proveni de pe alte planete îndepărtate şi mai degrabă ar fi de la adversari ai Statelor Unite.

Viitorul director al biroului va sincroniza activităţile în acest domeniu ale diferitelor ramuri ale armatei şi ale serviciilor americane de informaţii.

Anul trecut, Pentagonul a difuzat trei înregistrări video realizate de piloţi ai marinei americane, care arată întâlniri în zbor cu obiecte zburătoare neidentificate. Unul dintre fenomenele inexplicabile a avut loc în noiembrie 2004, iar celelalte, în ianuarie 2015.

Sursa foto: captură înregistrare dată publicităţii de Pentagon

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *