Social Știri generale

MEDIU | Program de împădurire în Ţara Galilor – fiecare familie va planta câte un copac

Fiecare gospodărie din Ţara Galilor va avea posibilitatea de a planta câte un copac. Arborii vor fi oferiţi gratuit, în cadrul unei scheme pentru combaterea schimbărilor climatice, a anunţat guvernul galez, citat de BBC News.

Schema le va oferi locuitorilor ocazia să aleagă un copac pe care doresc să-l planteze chiar ei sau să opteze pentru plantarea unui arbore de către Coed Cadw, filiala din Ţara Galilor a Woodland Trust, cea mai mare organizaţie caritabilă de conservare a pădurilor din Regatul Unit.

Copacii vor fi disponibili începând din luna martie în cinci centre regionale, urmând ca până în luna octombrie 2022 să fie puse la dispoziţia cetăţenilor 20 de astfel de centre. Potrivit ministrului adjunct pentru schimbări climatice, Lee Waters, costurile acestui proiect sunt estimate la aproximativ două milioane de lire sterline, transmite Agerpres. 

Sursa: twitter.com / Welsh Government Climate Change

,,Trebuie să plantăm mult mai mulţi copaci pentru a ne atinge obiectivele privind schimbările climatice până la sfârşitul acestui deceniu. Trebuie să plantăm încă 86 de milioane de copaci în Ţara Galilor.”, a spus oficialul guvernului de la Cardiff. 

Acesta a mai precizat că numărul copacilor plantaţi trebuie să crească de 15 ori în fiecare an, adăugând că aceasta este o provocare masivă. ,,Vrem ca gospodăriile să joace un rol. Pentru asta am lansat o adevărată chemare la luptă împotriva problemelor de mediu.”, a precizat Waters.

,,Este un lucru practic deoarece dacă fiecare gospodărie ar planta un copac, am avea un milion de copaci plantaţi. Dar este vorba şi despre creşterea gradului de conştientizare, de a-i determina pe oameni să se gândească la natură şi la rolul pe care îl au arborii.”, a adăugat ministrul adjunct pentru schimbări climatice, Lee Waters.

Acesta a recunoscut că plantarea individuală a copacilor nu reprezintă răspunsul pentru atingerea obiectivelor stabilite şi a declarat că proprietarii de terenuri din Ţara Galilor, cum ar fi fermierii, ar trebui să joace şi ei un rol în acest sens. Se estimează că aproximativ 10% din terenurile utilizate pentru producţia de hrană trebuie transformate în pădure.

,,În primul rând, avem nevoie ca fermierii să planteze mai mulţi copaci pe pământurile lor. (…) 10% nu reprezintă o schimbare uriaşă. Există motive practice pozitive pentru care copacii îi pot ajuta pe fermieri să-şi desfăşoare activităţile obişnuite. De asemenea, intenţionăm să schimbăm regimul de subvenţii, astfel încât fermierii să fie stimulaţi să facă acest lucru.”, a completat reprezentantul guvernului.

Oficialul a adăugat că, la începutul anului viitor, vor avea loc o serie de consultări cu privire la planurile de creare a unei păduri naţionale în Ţara Galilor. 

,,Trebuie neapărat să plantăm o cantitate masivă de copaci şi să facem o mulţime de alte lucruri, dacă vrem să evităm catastrofa schimbărilor climatice.”, a mai transmis Lee Waters.

,,Suntem încântaţi să colaborăm cu guvernul galez în acest plan comunitar de oferire de copaci pentru ca mii de arbori indigeni să fie plantaţi. Vrem ca oameni din toate mediile să participe la plantarea pădurii naţionale pentru Ţara Galilor.”, a declarat şi Natalie Buttriss, directoarea Coed Cadw.

Sursa foto: twitter.com / Woodland Trust Cymru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.