Știri generale Universitate

Acces gratuit pentru studenţi în toate bibliotecile universitare

Toţi studenţii vor avea acces gratuit în bibliotecile universitare şi cele central-universitare din întreaga ţară. Senatul a adoptat, în calitate de for decizional, un proiect de lege în acest sens, cu unanimitate de voturi.

Iniţiatorii au transmis că proiectul ar urma să elimine discriminarea studenţilor care învaţă la universităţi care nu au biblioteci proprii. În prezent, tinerii sunt nevoiţi să plătească serviciile bibliotecilor central-universitare. În baza legii adoptate, orice student va avea acces egal și gratuit atât la bibliotecile universitare, cât și la cele central-universitare.

Potrivit expunerii de motive, în prezent, bibliotecile central-universitare practică următoarele tarife:
– Bucureşti – eliberare permis 25 de lei, vizare anuală 10 lei;
– Cluj – eliberare permis 40 de lei, vizare anuală 10 lei;
– Timişoara – eliberare permis 35 de lei, vizare anuală 35 de lei;
– Iaşi – eliberare permis 30 de lei, vizare anuală 20 de lei.

Proiectul de lege adoptat de Parlament urmează să fie trimis preşedintelui României pentru promulgare.

Sursa foto: Biblioteca Centrală Universitară ,,Carol I”

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *