Învățământ Social Știri generale

Ministrul Educaţiei: 28 de şcoli din Ilfov şi 57 din Bucureşti au rate de vaccinare sub 60%

Ministrul Educaţiei a anunţat că, potrivit celor mai recente raportări, 85 de unităţi de învăţământ din Bucureşti şi judeţul Ilfov ar putea trece de luni în online, în contextul depăşirii incidenţei de 3/1.000. În şcolile în cauză, rata de vaccinare ete mai mică de 60%. Sorin Cîmpeanu a precizat că sunt unităţi de învăţământ unde, cu vaccinarea unei singure persoane, s-ar putea depăşi acest prag şi, de asemenea, că sunt directori care urmează a fi schimbaţi din funcţie din cauza unor rezultate slabe în campania de imunizare.

,,Astăzi (n. red. – 10 ianuarie) în judeţul Ilfov sunt şase localităţi care au depăţit incidenţa de 3/1.000. În Ilfov există 271 de şcoli, de unităţi de învăţământ mai exact, din care, la ultima raportare, 28 din cele 271 de unităţi de învăţământ aveau o rată de vaccinare sub 60%. (…) Există circa 3.000 de unităţi de învăţământ în care rata de vaccinare este în continuare sub 60%, după ultimele raportări. În Ilfov erau 28 de unităţi de învăţământ sub 60%. În Bucureşti, din cele 655 de unităţi de învăţământ, la ultima raportare, 57 de unităţi de învăţământ erau sub 60%, unele destul de aproape de 60%. Este suficient ca o singură persoană, pe parcursul acestei săptămâni, angajată a acelei şcoli, să se vaccineze pentru a depăşi pragul de 60%. Dacă, însă, în ziua de luni, cu raportare la ziua de vineri, nu va fi depăşită rata de vaccinare de 60% şi localitatea respectivă are o incidenţă de sub 3/1.000, din păcate, în acea şcoală, luni cursurile vor începe în online.”, a declarat ministrul Educaţiei, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul ministerului.

Sorin Cîmpeanu a explicat că, în urma unor analize privind campania de vaccinare a personalului din unităţile de învăţământ, vor fi directori şcolari care îşi vor pierde posturile.

,,Dacă vom identifica unităţi de învăţământ cu de vaccinare de 10, 12, 15%, iar conducerea şcolii este numită prin detaşare, e clar că nu a avut un management proactiv, nu a avut un management corespunzător şi că într-adevăr directorul poate fi schimbat, dacă este numit cu detaşare.„, a precizat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.