Învățământ Știri generale

Preşcolarii, elevii şi dascălii au liber pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principalelor Române

Ziua Unirii Principatelor Române, denumită şi Mica Unire, este liberă conform Codului Muncii. Astfel, pe 24 ianuarie, preşcolarii, elevii şi dascălii vor sta acasă, într-un weekend prelungit.

Elevii, preşcolarii şi cadrele didactice au parte de o primă zi liberă la scurt timp de la debutul celui de-al doilea semestru. De altfel, ei nu au mai avut parte de vacanţă între cele două semestre, deoarece a fost comasată cu vacanţa sărbătorilor de iarnă.

Ziua Unirii Principalelor Române este una dintre sărbătorile legale care anul acesta pică în cursul săptămânii. În total, în 2022 sunt 15 zile libere legale, dar şase dintre acestea se nimeresc în weekend.

Zile libere legale în 2022

  • 1 şi 2 ianuarie (prima şi a doua zi de Anul Nou) – sâmbătă şi duminică;
  • 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) – luni;
  • 22 aprilie (Vinerea Mare):
  • 24 şi 25 aprilie (Paştele ortodox) – duminică şi luni;
  • 1 mai (Ziua Muncii) – duminică;
  • 1 iunie (Ziua Copilului) – miercuri:
  • 12 şi 13 iunie (prima şi a doua zi de Rusalii) – duminică şi luni;
  • 15 august (Adormirea Maicii Domnului) – luni
  • 30 noiembrie (Sfântul Andrei) – miercuri;
  • 1 decembrie (Ziua Naţională a României) – joi;
  • 25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) – duminică şi luni.

Unirea Principatelor Române

24 ianuarie este una dintre cele mai importante aniversări din istoria României. În această zi, anul 1859, avea loc dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza mai întâi în Moldova, şi apoi în Ţara Românească. Astfel, se înfăptuia unirea celor două ţări române. Mişcarea a fost considerată un act de curaj din partea politicienilor români, care nu au respectat întocmai decizia marilor puteri, care prevedea ca Principatele Unite să aibă domni diferiţi. Politicienii români de la acea vreme au procedat astfel încât să nu le poată fi imputată încălcarea Convenţiei de la Paris din 1858.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.