Învățământ Știri generale

BACĂU: 112 candidați validați pentru proba scrisă a concursului de directori școlari

În urma etapei de evaluare a candidaturilor depuse pe platforma informatică dedicată pentru sesiunea ianuarie-aprilie 2022 a Concursului de director și director adjunct în unitățile de învățământ de stat, în județul Bacău au fost admise 112 dosare, din 113 depuse. Un dosar a fost respins întrucât candidatul nu a încărcat, nici în etapa de remediere a erorilor de înscriere din 2-3 februarie, toate documentele actualizate conform modificărilor și completărilor ulterioare din Metodologia privind organizarea și desfășurarea acestui concurs, aprobată prin Ordinul Ministrului Educației nr. 4597/2021.

În baza calendarului aferent concursului, urmează să se stabilească centrele speciale de desfășurare a probei scrise și, ulterior, să se repartizeze pe aceste centre candidații înscriși și validați. Proba scrisă va fi organizată în data de 18 februarie 2022.

Tot pe 18 februarie se vor afișa primele rezultate la proba scrisă, între 18 și 19 februarie se depun contestațiile, care se vor soluționa între 21 și 22 februarie, când se vor publica rezultatele finale ale acestei probe. Va mai fi organizată o probă scrisă și pe 4 martie, doar pentru acei candidați care la data de 18 februarie nu s-au putut prezenta întrucât erau în carantină sau izolare, etapă care se va finaliza în data de 5 martie, inclusiv cu afișarea rezultatelor. Va fi declarat „admis” la proba scrisă candidatul care a obținut cel puțin nota 7 (șapte).

La următoarea probă, cea de interviu, vor putea participa doar candidații declarați admiși la proba scrisă. Aceștia vor putea opta să susțină interviul la una sau mai multe funcții distincte din unitățile de învățământ, după ce își vor depune și documentele care necesită avize suplimentare, etapă care va avea loc între 4 și 8 martie. Între 9 și 10 martie se vor constitui comisiile pentru proba de interviu, iar pe 14 martie va fi afișat graficul de desfășurare a interviurilor. Proba de interviu va fi susținută de candidați, conform acestui grafic, în perioada 16-25 martie. Contestațiile la această probă se pot depune și se vor soluționa între 17 și 29 martie, dată la care se vor afișa și rezultatele finale. Pe 30 martie, candidații declarați admiși pentru mai multe funcții / unități de învățământ își vor exprima o singură opțiune, pentru ca pe 31 martie să fie validate rezultatele finale. Până pe 4 aprilie se vor emite și deciziile de numire,  cu intrare în vigoare începând cu data de 18 aprilie, pentru un mandat de 4 ani. 

Inspectoratul Școlar Județean Bacău organizează această nouă sesiune de concurs pentru ocuparea a 73 funcții vacante de director și 30 funcții de director adjunct din unitățile de învățământ de stat din județul Bacău, rămase vacante în urma concursului similar organizat în lunile septembrie-decembrie 2021 și ocupate în prezent prin detașări în interesul învățământului, până la organizarea unui nou concurs, dar nu mai târziu de finalul anului școlar în curs, 2021-2022.

În urma concursului organizat anul trecut, au fost ocupate 135 de posturi de conducere în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Bacău, dintre care 93 de director și 42 de director adjunct. Numirile pe aceste funcții au intrat în vigoare începând cu data de 17 ianuarie 2022.

Foto: www.facebook.com/ Pagina Oficială a Inspectoratului Școlar Județean Bacău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.