Social Știri generale

Studiu al Universității Babeș-Bolyai: Am ajuns în vârful valului 5

România a ajuns în vârful valului 5 al pandemiei de COVID-19. Aceasta este concluzia unui studiu al Facultății de Științe Economice și Gestionarea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Cercetătorii au analizat situația pandemică la nivelul întregii țări.

Am ajuns în vârful valului 5! Modelul nostru de previziune estimează că în cursul acestei săptămâni va începe o stagnare sau chiar o ușoară scădere a numărului de cazuri noi pe zi.”, anunță cercetătorii de la UBB pe pagina de Facebook a proiectului.

Proiectul ,,Covid – 19 – Romanian Economic Impact Monitor. Impactul pandemiei de coronavirus asupra economiei din România: date, analize și previziuni” urmărește să arate o imagine comprehensivă, actualizată în timp real a situației economiei românești, după cum transmite UBB.

Sursa foto: facebook.com / Covid-19: Romanian Economic Impact Monitor

,,Obiectivul principal al proiectului constă în oferirea unui sprijin real factorilor decizionali din politica și economia românească, prin realizarea și actualizarea frecventă a analizei situației generate de epidemia de COVID-19, respectiv prin oferirea unui punct de pornire pentru realizarea unor scenarii de previziune pentru o mai bună protejare a societății, a companiilor, a angajaților acestora, respectiv a lanțurilor de aprovizionare din economia reală.”, se mai arată pe site-ul proiectului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.