Social Știri generale

Ministrul Educaţiei anunţă că tot mai mulţi elevi şi studenţi din Ucraina ajung în România (video)

Ministrul Educaţiei a declarat, marţi, că numărul de elevi şi studenţi care au fost nevoiţi să părăsească Ucraina şi care ajung în ţara noastră este tot mai mare. Sorin Cîmpeanu a spus, la postul Virgin Radio, că aproximativ 5.000 de refugiaţi au fost cazaţi în structuri ale universităţilor româneşti. ,,Facem tot posibilul să ajutăm cât mai mulţi.„, a completat ministrul.

,,Va trebui să facem și mai multe pentru că numărul elevilor și numărul studenților care vin în România este din ce în ce mai mare. Deja avem o implicare foarte mare din partea universităților românești. Există o situație de actualizare în curs, câteva mii de refugiați cazați în universitățile românești. În această dimineață, în cadrul Universității de Științe Agronomice au sosit 160 de refugiați. Prin Universitatea ‘Dunărea de Jos’ din Galați au trecut deja peste 1.100 de refugiați. Deci în total, în cadrul universităților românești, au fost primiți și cazați circa 5000 de refugiați.”, a declarat marţi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la postul Virgin Radio.

Urmăreşte mai jos intervenţia integrală a ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la Virgin Radio:

Sursa video: YouTube Virgin Radio Romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.