Învățământ Știri generale

16 unități de învățământ din Capitală vor avea roboți educaționali, pentru prevenirea fenomenului de bullying

26 de roboţi educaţionali vor fi distribuiţi în 16 unităţi de învăţământ din Bucureşti, în cadrul unui proiect anti-bullying. Împreună cu o serie de platforme de joc, aceștia vor fi folosiţi pentru activităţi educaţionale dedicate combaterii hărțuirii în mediul şcolar.

,,Aceste activităţi de tip non-formal facilitează înţelegerea de către copii a emoţiilor, acţiunilor şi atitudinilor implicate în incidentele de tip bullying şi contribuie la reducerea incidenţei acestui fenomen. În acelaşi timp, cadrele didactice vor avea la dispoziţie atât un instrument inovator, cât şi o metodă nouă pentru ca procesul educaţional să fie cât mai atractiv şi mai adaptat copiilor de astăzi.”, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de Asociaţia Sinaptica.

Cadrele didactice interesate vor beneficia de instruire gratuită oferită de asociaţie, pentru a dobândi competenţele necesare includerii roboţilor educaţionali în procesul didactic, precum şi pentru a-şi actualiza cunoştinţele psiho-pedagogice care facilitează înţelegerea comportamentelor copiilor şi tinerilor implicaţi în incidente de bullying.

Acţiunea va fi marcată printr-un eveniment care se va desfăşura pe 21 martie, la ora 11:00, la Colegiul Economic ,,Virgil Madgearu”, și care este organizat în cadrul proiectului Erasmus+ Robotics Versus Bullying, implementat în România de către Asociaţia Sinaptica, în calitate de partener naţional, şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, în calitate de partener asociat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.