Știri generale

IAȘI | 300 de elevi, așteptați la Festivalul ,,Hai la teatru!”

Peste 300 de elevi pasionaţi de actorie vor lua parte la cea de-a XV-a ediţie a Festivalului de teatru şcolar ,,Hai la teatru!”. Evenimentul se derulează în această săptămână pe cele două scene ale Teatrului Luceafărul din Iaşi, organizatorul manifestării.

Evenimentul este conceput pe trei secţiuni – clasele I-IV, V-VIII, IX-XII – pe categorii de vârste, în care sunt grupaţi 300 de elevi îndrumaţi de 32 de coordonatori, potrivit unui comunicat de presă. Elevii vor evolua în spectacole special concepute pentru acest festival, pe parcursul a aproximativ 3.000 de minute însumate de teatru.

,,Săptămâna în interiorul căreia se desfăşoară Festivalul este abundentă în sărbători ale teatrului. În 20 martie, s-a celebrat Ziua Internaţională a Teatrului pentru Copii şi Tineret. 21 martie este Ziua Mondială a Marionetei. Iar 27 martie este Ziua Mondială a Teatrului. Acesta este unul dintre motivele pentru care Teatrul nostru derulează acest proiect, unul dintre primele de gen din ţară. Ne dorim o sărbătorire fără festivism, o manifestare care să însemne ceva important pentru participanţi şi pentru public. A urca pe o scenă profesionistă, a juca teatru în lumina reflectoarelor în faţa unui public care include şi artişti, reprezintă o miză. Mulţi dintre elevii-artişti de la ediţiile anterioare au absolvit facultăţi de teatru. Cezar Grumăzescu, Maria Pleşca, Cosmin Rotariu, Georgiana Zmău sunt câţiva dintre ei.„, a declarat directorul artistic al Teatrului Luceafărul, teatrologul Oltiţa Cîntec, organizatorul evenimentului, citat de Agerpres.

Miercuri şi joi, între orele 10:00 şi 19:00, vor evolua 24 de trupe din Iaşi, Ţigănaşi, Ţuţora, Satu Nou-Belceşti, Victoria, Miroslava, Paşcani, Şipote. Tinerii îşi vor etala pasiunea pentru arta scenică şi talentul sub ochii juriilor alcătuite din actorii aşezământului gazdă.

În cele două zile de festival, compania Fuse Robotics va fi prezentă în foaierul Teatrului cu robotul-dansator, ca un supliment artistic pentru curioşii interesaţi de conexiunile dintre arte şi robotică.

,,Gama efectelor benefice ale teatrului şcolar este cuprinzătoare şi se referă mai ales la dezvoltarea personală. Teatrul şcolar responsabilizează, stimulează comunicarea şi socializarea, îi învaţă pe cei care-l practică tehnici de autocontrol emoţional, le dezvoltă orizontul cultural.”, a explicat Oltiţa Cîntec.

Spectatorii care doresc să urmărească producţiile din program o pot face accesând site-ul www.luceafarul-theatre.ro sau pe baza unui bilet în valoare de 4,5 lei achiziţionat de la casieria Teatrului Luceafărul. 

Sursa foto: Facebook / Teatrul Luceafărul Iași

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.