Învățământ Știri generale

Strategia Națională de Educație Financiară, în dezbatere publică (document)

Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale de Educație Financiară. Scopul strategiei este să stabilească obiectivele și direcțiile de acțiune pentru perioada 2022 – 2026, pentru îmbunătățirea nivelului de educație financiară în rândul elevilor și adulților din România, potrivit unui comunicat de presă. Proiectul poate fi consultat și pe Ro Educația.

Potrivit proiectului, în țările care au implementat strategii de educație financiară, scopul a fost să se îmbunătățească abilitățile oamenilor de a:
– gestiona (administra) mai bine finanțele personale;
– planifica în avans evenimentele importante din viață;
– evita sau cel puțin diminua ceea ce înseamnă stresul financiar și severitatea crizelor financiare induse la nivel individual și de familie.

Strategia Națională de Educație Financiară (SNEF) are în vedere aspecte precum:
– înțelegerea mai temeinică a mecanismelor de economie și finanțe;
– administrarea eficientă a banilor și luarea unor decizii financiare informate;
– înțelegerea drepturilor consumatorilor și a instrumentelor disponibile pentru a evita situațiile de criză financiară;
– consolidarea comportamentelor de economisire în rândul populației, încurajând principiul autocontrolului și investițiile în planuri pe termene mai îndelungate (de ex. pentru perioada de pensionare);
– asigurarea unei bune înțelegeri a riscurilor și a unei modalități corecte de a gestiona datoriile;
– promovarea și încurajarea folosirii asigurărilor, pentru a se proteja în cazul unor evenimente neașteptate.

De asemenea, SNEF poate contribui la creșterea bunăstării economice a consumatorilor din România, prin:
– îmbunătățirea cunoștințelor financiare ale grupurilor identificate în cadrul acestei strategii;
– conștientizarea drepturilor și obligațiilor cetățenilor în materie de produse și servicii financiare;
– creșterea rezilienței financiare;
– consolidarea disciplinei financiare în rândul populației;
– conștientizarea importanței unui comportament fiscal corect și responsabil atât în rândul adulților, cât și în rândul viitorilor contribuabili;
– corelarea măsurilor cuprinse în Strategie cu măsurile de protecție a consumatorilor de produse și servicii financiare.

Ministerul Educației a transmis că va primi sugestii și propuneri privind proiectul Strategiei Naționale de Educație Financiară până la data de 5 mai 2022 inclusiv, prin intermediul adresei de e-mail dezbateripublice@edu.gov.ro.

Sursa foto: Strategia Națională de Educației Financiară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.